EcOprovocarea şi în şcoala mea!

Aflat la a III-a ediţie, proiectul interjudetean EcOprovocarea duce anul acesta şi în Şcoala Gimnazială Nr 1 Hereclean un suflu nou de idei generoase şi soluţii ingenioase. Ca şi în primele două ediţii, proiectul se desfăşoară în judeţele Sălaj şi Călăraşi, implicând elevi si profesori, dar şi comunităţile locale. Aproape 6000 de materiale educaţionale realizate pe teme ecologice, peste 3800 de voluntari implicaţi în plantări, igienizări, îngrijire de spaţii verzi, 440 de evenimente eco: campanii de conştientizare, târguri de resurse etc.- iată numai câteva cifre cu care ediţia a II-a se poate mândri. Cu siguranţă, ediţia aIII-a va însemna mult mai mult!
Din multitudinea de activităţi propuse prin Regulamentul proiectului, una pare a câştiga tot mai mulţi simpatizanţi din rândurile elevilor noştri.
Târgurile de resurse, pentru că despre ele este vorba, propune elevilor să facă schimburi de obiecte. Diferitele tipuri de târguri organizate de şcoala noastră şi de celelalte şcoli participante au avut un real succes.
La Târgurile de carte elevii au descoperit pe standurile unor expozanţi reviste, cărţi sau broşuri ce le-au trezit interesul. Târgurile cu produse tradiţionale au fost „gustate” de către copiii participanţi şi nu numai şi au adus nu în ultimul rând „porţii” de bună dispoziţie. La târgurile organizate cu ocazia diferitelor evenimente – Crăciun, Valentine s Day, 1 Martie -elevii şi-au pus în valoare creativitatea, spiritul practic şi abilităţile organizatorice. Nu putem să nu ne mândrim cu faptul că Târgul nostru de Crăciun a fost ales drept „Activitatea lunii”.
Felicitări tuturor!
Alături de celelalte activităţi specifice acestui proiect- campanii de constientizare, igienizări, fotoreportaje, colectare de deşeuri reciclabile- Târgurile de resurse pot, spunem noi, conduce lupta împotriva transformării noastre într-o simplă societate de consum.
prof. Nadia Bordas

Leave a Comment