După contestații, 20 de elevi au promovat examenul de Bacalaureat

Rezultatele finale obținute de absolvenții studiilor liceale la probele scrise ale Examenului Național de Bacalaureat, sesiunea iunie-iulie, au fost afișate vineri, 9 iulie, în centrele de examen și pe site-ul Ministerului Educației. În județul Sălaj, rata de promovare, absolvenți din promoția curentă și din promoțiile anterioare, înregistrată după soluționarea contestațiilor, este 67,10 la sută, în creștere cu 1,29 la sută, comparativ cu afișarea rezultatelor inițiale – 65,81 la sută. Potrivit reprezentanților Inspectoratului Școlar Sălaj, inițial, din totalul de 1556 de candidați prezenți au promovat 1024. După soluționarea celor 562 de contestații (271 la română, 171 la proba obligatorie a profilului, 110 la proba la alegere a profilului și 10 la limba maternă), numărul candidaților promovați a ajuns la 1044 (cu 20 candidați în plus; 18 din promoția curentă și 2 din promoțiile anterioare). Pentru promoția curentă, rata de reușită este 71,87 la sută, (70,57 la sută inițial), iar pentru promoțiile anterioare 28,9 la sută (27,75 inițial). Din totalul celor 1556 de candidați prezenți (1383 – promoția curentă și 173 – promoțiile anterioare) au promovat 1044 candidați: 994 candidați aparțin promoției 2021, iar 50 provin din promoțiile anterioare. După soluționarea contestațiilor, Sălajul rămâne cu o singură medie generală de 10, medie obținută de o absolventă a Colegiului Național „Silvania” Zalău. A doua sesiune de examen se va desfășura în perioada 16 august – 3 septembrie 2021, fiind precedată de etapa de înscriere în perioada 19 – 26 iulie.

Leave a Comment