Dreptul la replică

Intervenţia mea este în legătură cu afirmaţiile cuprinse în articolul “Declarată monument istoric, Clădirea Colegiului Naţional “Silvania” Zalău se deteriorează sub ochii autorităţilor”, semnat de Mihaela Oprea, publicat în “Magazin Sălăjean” de vineri, 1 Martie 2013, nr. 40 (3934).
Se cuvine, pentru o dreaptă informare, să se reţină câteva amănunte semnificative.
Situat pe Str. Unirii nr.1, în centrul oraşului, Colegiul Naţional “Silvania” este o şcoală primitoare, sursele de informare pot fi obţinute la faţa locului, se poate vedea, cu “ochiul liber”, ce s-a făcut, mai cu seamă în ultimii 5-6 ani, ce mai trebuie făcut din ceea ce legea permite. Îmi vine greu să cred că din stradă se observă găurile din acoperiş (clădirea are parter şi două nivele), şi dacă e vorba de asta, atunci reţineţi că suprafaţa acoperită a liceului este în jur de 5000 m², că în ultimii ani s-au reabilitat 4000 m², iar acoperişul turnului are cca 4 m² din care s-a desprins în iarna o bucată de 0,9 m², urmând să fie remediată cât mai curând.
Tot pentru o mai bună informare a cititorilor, menţionez că:
– construcţia pentru Corpul A de clădire, din perioada 1902-1903, după cum se precizează în Anuarul şcolii, s-a făcut cu împrumut de la Ministerul Finanţelor Publice, Budapesta, şi nu din donaţii;
– numai în perioada 2006-2012 s-au executat lucrări a căror valoare este semnificativă: reabilitatea Corpului C – 13 miliarde lei, reabilitarea sălii de sport – 8 miliarde, modernizarea Centrului de Documentare şi Informare – 840 milioane, recondiţionarea Sălii festive – peste 1 miliard lei, amenajarea subsolului pentru Corpul A de clădire – 320 milioane lei, la care se mai adaugă amenajări de interioare cu destinaţie didactică, multiple reparaţii, valoarea totală a investiţiilor ridicându-se la suma de cca 32 miliarde lei din care, de la consiliul local s-au alocat 15 miliarde lei.
În prezent, afirm cu toată responsabilitatea că liceul, bucurându-se de atenţia Primăriei, inclusiv a Primarului, arată mai bine ca oricând. Este de reţinut că, în condiţii relativ vitrege (criza) Colegiul Naţional “Silvania” a reuşit, prin finanţări de la Consiliul local şi Minister, să reamenajeze şi să modernizeze spaţii cu destinaţie educativă: cabinete, sală de performanţă, săli de baie, spaţii pentru activităţi de club (extradidactice), au fost asfaltate curtea mare şi curtea interioară, terenul de handbal din gradină şi, în perspectivă, se întrevede posibilitatea construirii unui nou corp de clădire pentru laboratoare de informatică, cabinet medical şi ateliere de întreţinere.
Au fost şi vor fi întotdeauna multe de făcut într-o unitate de învăţământ cum este Colegiul Naţional ”Silvania”, dar afirmaţiile din articol nasc legitima întrebare : cui prodest?

Prof. Vasile Bulgărean,
Director, Colegiul Naţional „Silvania” Zalău

2 Thoughts to “Dreptul la replică”

  1. Anonim

    Bravo d-nule Bulgarean !!!!!

  2. m

    Domnule profesor , de cativa ani s-a trecut la exprimarea in LEI NOI (RON) atunci cand este vorba despre sume de bani .
    Inca nu v-ati obisnuit cu acest lucru sau vi se pare ca suna mai pompos in varianta de demult ?
    Pana si pietarii s-au „lepadat” de exprimarea in lei vechi ; de la un intelectual ne asteptam sa faca la fel …

Leave a Comment