De Zilele Invatamantului Salajean

De Zilele Invatamantului Salajean

Scoala generala nr. 5 Gheorghe Lazar Zalau

Saptamana trecuta, la Scoala Generala nr. 5 Gheorghe Lazar din Zalau, s-au sarbatorit Zilele Invatamantului Salajean. Cu aceasta ocazie s-a realizat o expozitie etnografica cu tema: Valori nepieritoare ale satului salajean romanesc, sub indrumarea d-nei prof. Silvia Hodis.

Cu ajutorul invatatoarei Ana Banut si a clasei a IV a B s-a realizat o mini sezatoare, formata dintr-un grup de fete imbracate in costume populare, aratand astfel colegilor cum se coseau camasile si cum se torcea lana.

Prin aceasta expozitie am incercat sa cream o mica imagine a satului salajean de-a lungul timpului, cu traditiile si evenimentele din viata taranului roman, ne-a declarat Silvia Hodis.

Exponatele au constat in vase de ceramica vechi, stergare, cergi, camasi tesute si cusute manual, avand o vechime de peste 100 de ani, costume populare, farfurii din lut si alte obiecte de traditie veche salajeana, de pe Valea Agrijului.

La sfarsit, copiii clasei a IV a B au coplesit-o pe profesoara Hodis cu intrebari despre traditiile satului de Craciun, ocupatiile oamenilor, provenienta materialelor din care se faceau camasile si costumele populare si tot ce insemna satul salajean odinioara.

Leave a Comment