Cum va fi încheiată situația elevilor

Ministerul Educației a transmis, ieri, un document cu precizări referitoare la modalitățile de încheiere a situațiilor școlare, pe fiecare ciclu de învățământ. Sunt patru situații în învățământul primar, unde elevilor li se acordă calificative și cinci situații la gimnaziu și liceu, unde elevii primesc note. „Pentru nivelul de învățământ ante-preșcolar și preșcolar nu este cazul încheierii situației, dar activitățile cadrelor didactice continuă și acestea mențin legătura cu copiii. Segmentul de vârstă corespunzătoare acestor niveluri este însoțit de cele mai mari riscuri, atât în organizarea procesului educațional din unități, cat și din cauza faptului că majoritatea copiilor sunt însoțiți, spre unități, de persoane cu risc sau care prezintă risc pentru contacte în cadrul unităților de învățământ”, se arată în document.

Învățământ primar: se continuă activitățile online, conform planificării activității de către unitatea de învățământ. Cum se încheie mediile elevilor:

– Situația 1: dacă elevul are cel puțin două calificative pe semestrul al II-lea, se încheie situația școlară semestrială cu aceste calificative.

– Situația 2: dacă elevul are doar un calificativ pe semestrul al II-lea se poate valorifica activitatea desfășurată online.

– Situația 3: dacă elevul are doar un calificativ pe semestrul al II-lea, dar nu se poate valorifica activitatea desfășurată online, al doilea calificativ pentru semestrul al II-lea va fi considerat calificativul care reprezintă media elevului din primul semestru.

– Situația 4: dacă elevul nu are niciun calificativ în semestrul al II-lea, media anuală devine media semestrului I.

Învățământul gimnazial, liceal, postliceal, profesional: se continuă activitățile online, conform planificării activității de către unitatea de învățământ.

– Situația 1: dacă elevul are cel puțin două note pe semestrul al IIlea, se încheie media cu aceste note.

– Situația 2: dacă elevul are doar o notă pe semestrul al II-lea se poate valorifica activitatea desfășurată online, pentru a doua notă

– Situația 3: dacă elevul are doar o notă pe semestrul al II-lea, dar nu se poate valorifica activitatea desfășurată online, a doua notă pentru semestrul al II-lea va fi considerată nota care reprezintă media elevului din primul semestru.

– Situația 4: dacă elevul nu are nicio notă în semestrul al II-lea media anuală devine media semestrului I

– Situația 5: dacă media din primul semestru este mai mică decât 5, atunci cadrul didactic decide împreună cu elevul data la care acesta poate susține o lucrare scrisă/proiect prin care să fie notat, iar nota de la această evaluare devine media anuală (ca la examenul de corigență).

 

Alte articole

4 Thoughts to “Cum va fi încheiată situația elevilor”

  1. Minciuna are picioare scurte !

    Penibilul situatiei va fi evident cand tarile din jurul nostru vor deschide scolile, Franta pe 11 mai. Exemplul francez folosit drept argument pt sistarea anului scolar este o minciuna, presa franceza si reactionat deja !

  2. Anonim

    5:21 avem noi Romania conditiile de distantare sociala si de igiena individuala pe care le au francezii ?NU.E cu 2 taisuri redeschiderea sau nu a scolilor din Romania.Nimeni nu poate anticipa cam ce s-ar intampla la noi in astfel de situatie.

    1. Anonim

      Mutulica daca tacea, filozof ramanea !

  3. Anonim

    10:32 parintii sunt impartiti intre pro si contra redeschidere scoli,gradinite ,etc .Nu stim cum ar fi mai bine .

Leave a Comment