Colegiul Naţional „Silvania” şi-a răsplătit olimpicii

Conducerea Colegiului Naţional (CNS) „Silvania” şi-a recompensat joi, 16 mai, elevii care au obţinut rezultate deosebite la olimpiade şi concursuri, etapele judeţene, interjudeţene şi naţionale. Circa 228 de diplome au fost înmânate liceenilor de oficialii unităţii liceale în cadrul careului festiv, care a avut loc joi în curtea mică a Colegiului, în jurul orei 11.

Evenimentul de ieri a fost cel care a deschis oficial ediţia din acest an a Zilelor Colegiului Naţional „Silvania”. Activităţile vor continua şi vineri, 17 mai. Astfel, potrivit Monicăi Morar, profesor în cadrul liceului menţionat, vineri cursurile se vor încheia la ora 11, de la această oră fiind programate o serie de activităţi. Scenete de teatru, lansări de reviste şcolare, experimente fizice şi chimice, activităţi sportive sunt doar o parte din manifestările pregătite de elevii de la CNS.
Tot vineri, liceenii vor primi vizita colegilor mai mici. Elevii claselor a VIII-a au fost invitaţi să viziteze Colegiul şi să asiste la activităţile acestora.

Leave a Comment