Colegiul Tehnic „API”, gazda Târgului Regional al Firmelor de Exerciţiu

Cea de-a cincea ediţie a Târgului Regional al Firmelor de Exerciţiu va avea loc, în 23 şi 24 martie, la Colegiul Tehnic „Alesandru Papiu Ilarian” din Zalău.
La evenimentul care face parte din proiectul educativ „Firma de exerciţiu, o rampă de lansare în carieră”, vor lua parte 49 de firme de exerciţiu cu participare directă din judeţele Alba, Arad, Bihor, Bistriţa Năsăud, Cluj, Maramureş, Mureş, Sălaj, Satu Mare, Suceava şi Olt şi 21 de firme de exerciţiu cu participare indirectă din Alba, Bihor, Bucureşti, Galaţi, Giurgiu, Timiş, Mureş şi Vâlcea. În total, peste 250 de elevi şi 60 de profesori şi invitaţi.
Potrivit prof. Lucia Costea, coordonator al proiectului, concursul se va desfăşura pe următoarele secţiuni: stand, catalog, materiale promoţionale, spot publicitar, prezentări Power Point şi cel mai bun manager. Premiul special al juriului “Excelenţa în afaceri” va fi acordat firmei de exerciţiu care va impresiona prin abilităţi antreprenoriale deosebite.
„Pregătirea pentru târg este o nouă provocare pentru firmele de exerciţiu. Întâlnirea unor parteneri de afaceri şi comunicarea directă cu aceştia este posibilă numai prin intermediul târgurilor de afaceri. Elevii pot conduce în mod real negocieri, învaţă să facă afaceri şi îşi dezvoltă încrederea în forţele proprii. Experienţa de a conduce direct negocierile şi de a dezvolta spiritul de echipă se pot exersa cu succes numai în cadrul unui târg al firmelor de exerciţiu. Elevii învaţă că simţul responsabilităţii, rigoarea şi calitatea comunicării între membrii echipei sunt factori-cheie ai succesului în firmă”, a precizat coordonatorul proiectului.
Potrivit spuselor sale, târg îşi propune apropierea învăţământului tehnologic de realităţile lumii economice şi stimularea elevilor în a crea proiecte cu o valoare economică concretă. „Tinerii liceeni implicaţi în proiect achiziţionează abilităţi anteprenoriale, învaţă, de asemenea, să fie competitivi şi inovatori”, a punctat prof. Lucia Costea.
Toţi cei care vor trece pragul acestui târg vor avea ocazia să vadă cum se prezintă firme de exerciţiu din diverse domenii de activitate: comerţ, servicii şi turism.

Leave a Comment