Colegiul Tehnic „Alesandru Papiu Ilarian” răspândeşte Lumina Sfintei Învieri semenilor încercaţi de soartă

Elevii Colegiului Tehnic „Alesandru Papiu Ilarian” din Zalău vor duce Lumina Învierii la cei nevoiaşi, la cei lăsaţi în voia sorţii care se bucură oricând de orice mică atenţie din partea oricui. Respectând obiceiul, de câţiva ani încoace, acest colegiu are o iniţiativă mai mult decât înălţătoare, prin care reuşeşte de fiecare dată să întărească şi să aducă credinţa şi nădejdea unor fiinţe neajutorate. Aceşti oameni împărtăşesc o lume cu tristeţi şi greutăţi comune: lipsa nemijlocită a dragostei unei familii, lupta sufletului cu o singurătate nemărginită şi povara istovitoare a bolilor de care suferă precum şi dependenţa permanentă de cineva.
În intervalul 31 Martie – 04 Aprilie 2014, elevii de la Colegiul Tehnic „A.P.I” Zalău au organizat o acţiune caritabilă pentru a oferi copiilor din Casele de Copii din Bădăcin şi Zalău cât şi vârstnicilor din Centrele de Îngrijire a Persoanelor din Crasna şi Boghiş, cadouri spre a le face o bucurie şi a le aduce o rază de speranţă şi lumină cu ocazia sărbătorilor de Paşte. Excursia se va desfăşura în Duminica Floriilor, 13.04.2014, pe traseul: Zalău – Sfânta Mănăstire Bic – Bădăcin – Boghiş – Bănişor – Crasna – Zalău. Toate donaţiile, fie ele în bani, fie ele în bunuri, au fost colectate de la persoanele care vor să ajute aceşti oameni, şi care vor să fie cu sufletul mai împăcat cu ocazia Sfintei Învieri a Mântuitorului nostru Iisus Hristos.
Nu este nimic mai îmbucurător şi mai frumos decât să vezi un copil sau un bătrân marcat de trecerea timpului, cât se entuziasmează de faptul că nu a fost uitat, că sunt oameni cu suflet care încă se gândesc la ei, îi iubesc şi se interesează de soarta lor. La fel de mare este plăcerea când un frate creştin vine să-l întrebe de sănătate, să-i aline sufletul cu vorbe calde şi cu speranţă, să petreacă câteva ore acolo şi să-i aducă veşti din lumea cea mare, din afara zidurilor în care au fost încătuşaţi de soartă.
Răsplata e mulţumirea şi pacea sufletească pe care o dobândeşti când vezi lumina din ochii lor, bucuria pe care ai reuşit să o aduci făcând un gest frumos, din inimă şi cu dragoste creştină, dar şi în viaţa de apoi când, la judecată, Dumnezeu va ţine seamă şi de faptele noastre bune.
Colectivul de elevi al Colegiului Tehnic „Alesandru Papiu Ilarian” vă urează Sărbători Fericite de Paşte 2014!

Prof. religie Dan Avram

One Thought to “Colegiul Tehnic „Alesandru Papiu Ilarian” răspândeşte Lumina Sfintei Învieri semenilor încercaţi de soartă”

  1. […] Via: Colegiul Tehnic „Alesandru Papiu Ilarian” răspândeşte Lumina Sfintei Învieri semenilor înce… […]

Leave a Comment