Cărţi apărute la editura „Caiete Silvane”, lansate de „Zilele Învăţământului Sălăjean”

Sala de şedinţe a Inspectoratului Şcolar Judeţean Sălaj a găzduit luni, 25 noiembrie, începând cu ora 14, o prezentare a revistei şi a editurii „Caiete Silvane”, activitate organizată în cadrul celei de-a a VII-a ediţii a „Zilelor Învăţământului Sălăjean”. „Revista Caiete Silvane este, aşa cum se ştie, o revistă longevivă de cultură a judeţului Sălaj, care apare lunar. Este editată de Centrul de Cultură şi Artă a judeţului Sălaj, sub egida Uniunii Scriitorilor din România, a Consiliului Judeţean Sălaj şi a Primăriei Municipiului Zalău. Este un exemplu de colaborare al instituţiilor, iar în ultimii ani am încercat să diversificăm oferta editorială şi totodată să o facem mai serioasă şi mai atractivă”, a menţionat Daniel Săuca, directorul Centrului de Cultură şi Artă al judeţului Sălaj. De asemenea, cu acest prilej au fost lansate şi o serie de cărţi apărute la editura Caiete Silvane, precum : “Colecţia de călimări 2″, autor Viorel Mureşan, “Poeme/Versek”- Viorel Tăutan, “Scriitori din Ţara Silvaniei”- Marcel Lucaciu, “Obiceiul de a colinda şi colindele din satul Aluniş”, autori Grigorie M. Croitoru şi Maria V. Croitoru şi “Satul Jac: priviri spre trecut”-Daniel Taloş.

Tot luni, a fost lansată noua carte a scriitorului sălăjean Ion Piţoiu-Dragomir – „Un roman excepţional”, precum şi trei publicaţii periodice, respectiv anuarul Centrului Judeţean de Resurse şi Asistenţă Educaţională Sălaj – “Experienţă şi profesionalism”, “Gazeta Învăţătorilor” şi buletinul informativ “Şcoala Sălăjeană”.

 

Leave a Comment