Când începe școala? Ministrul Sănătății avansează primele date

Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a vorbit zilele trecute despre reluarea orelor de curs în școli, specificând faptul că atunci când se va întâmpla acest lucru, măsurile de protecție pentru elevi și cadre didactice vor fi stricte, iar procesul de învățământ se va desfășura în schimburi. În ceea ce privește o dată aproximativă, Nelu Tătaru a spus că mai devreme de 1 iunie, cel mai probabil, orele de curs nu vor putea fi reluate. ”Spre sfârșitul lunii mai, poate la începutul lui iunie, ne vom putea gândi la reluarea cursurilor, dar să ne gândim, totuși, cu niște precauții și cu niște proceduri: în ce măsură vor veni, câte schimburi vor fi la școală, unde se vor intersecta copiii, există biocide, există niște măști”, a spus Nelu Tătaru, ministrul Sănătății. De asemenea, ministrul Tătaru a mai spus că profesorii și elevii vor fi obligați să învețe în schimburi și să poarte elemente de protecție, iar sălile de curs să fie dezinfectate. Ministrul Sănătăţii a mai spus că în următoarele 10 zile se aşteaptă vârful îmbolnăvirilor în România. Abia după aceea ar putea urma o perioadă de scădere a numărului de cazuri, iar dacă tendinţa se menţine pentru următoarele două săptămâni, se va pune problema relaxării măsurilor de siguranţă începând din 16 mai.

Alte articole

One Thought to “Când începe școala? Ministrul Sănătății avansează primele date”

  1. Anonim

    Cand incepe vacanta de vara?

Leave a Comment