Zalăul sărbătorește Ziua Internațională a Jazzului

Municipiul Zalăul se înscrie în rândul orașelor cu tradiție în organizarea spectacolelor de Jazz. Pe 24 aprilie, în reședința de județ a Sălajului va fi sărbătorită Ziua Internațională a Jazzului printr-un concert de gală la Casa de Cultură a Sindicatelor, cu spectacolul ”Sinatra & Friends”. Concertul-tribut adus legendarului Frank Sinatra, la 99 de ani de la nașterea acestuia, va încânta publicul cu piese celebre precum My Way, New York – New York, I’ve got you under my skin, în interpretarea invitaților de peste hotare, band-ul Gabriel Farkas & His Band, dar și a Fanfarei Promenada. Municipiul va fi prezent astfel pe harta globală a muzicii jazz și în rețeaua națională, alăturându-se unor orașe precum Cluj-Napoca, Alba-Iulia si București, unde se organizează multiple manifestări de jazz cu tradiție. Un plus de greutate va fi dat acestui eveniment și de prezența Ambasadorului Zilei Internaționale a Jazzului în România, Virgil Mihaiu, reputatul jazzolog român, care va susține un curs despre muzica jazz, în ziua evenimentului, dedicat elevilor Liceului de Artă ”Ioan Sima” și tuturor melomanilor. ”Intrarea în această reţea internaţională sub auspiciile organizaţiei Unesco reprezintă începutul unei colaborări pe termen lung în aceast domeniu cultural. Fiind co-organizatori ai acestui proiect ne bucurăm că putem să găzduim şi să oferim cetăţenilor oraşului nostru un eveniment de o asemenea calitate culturală şi sperăm ca tipul de spectacol şi activităţile desfăşurate ȋn preajma acestei zile de primăvară să ȋncurajeze şi alte iniţiative similare creându-se astfel un efect cultural şi educativ multiplicator”, a declarat primarul Radu Căpîlnaşiu. În limita locurilor disponibile, invitațiile se pot rezerva și ridica începând cu data de 15 aprilie de la sediul Casei Municipale de Cultură Zalău.
Virgil Mihaiu, ambasadorul Zilei Internaționale a Jazzului în România, consideră că e o mare performață sărbătorirea acestui eveniment la Zalău, oraș despre ca a spus că trimite ”pe bandă rulantă talente la Academia de Muzică Gheorghe Dima din Cluj”. Asociaţia Transylvania Cultural Community, cea care organizează evenimentul, a fost ȋnfiinţată ȋn anul 2011 având ca scop promovarea valorilor culturale, educaţionale, naţionale şi internaţionale, educarea cetăţenilor ȋn domeniile artei şi culturii precum şi crearea unui cadru propice schimbului de cunoştinţe, informaţii cultural-educative, ȋntre cetăţenii români şi cetăţenii altor ţări, sprijinirea membrilor asociaţiei ȋn vederea participării şi organizării actvităţilor culturale şi educative.

Cine este Gabriel Farkas & His Band?
Gabriel Farkas s-a născut în Budapesta în anul 1976 şi este un muzician de succes, actor şi pictor. Spectacolele live încărcate emoţional l-au propulsat la unele dintre cele mai prestigioase festivaluri, săli de concerte şi cluburi de jazz din intreagă lume. Datorită faptului că este actor şi muzician în acelaşi timp a ales să creeze un program muzical care să scoată în evidenţă America secolului trecut care din punct de vedere muzical era predominată de muzica jazz a cântăreţilor Frank Sinatra, Cole Porter, Liza Minelli. Împreună cu trio-ul lui şi cu un cvartet de brass au pregătit un spectacol live tribut Frank Sinatra pe care l-au prezentat cu succes pe scene mari din Europa şi Asia. În ultimii ani, Gabriel a orchestrat spectacole cu unele dintre cele mai bune big banduri şi orchestre din Europa printre care sunt incluse şi Orchestra de Film Abelsberg şi Budapest Jazz Orchestra, care este orchestra de jazz reprezentativă a Ungariei.

Zi cu încărcătură culturală
Tot în ziua de 24 aprilie, în foaierul Casei Municipale de Cultură va avea loc vernisajul expoziției de pictură ”Rădăcini pentru zbor”. Expune pictorul Adela Ștefania Pop, președinte al Uniunii Artiștilor Plastici în județul Satu Mare și Sighetu Marmației. Evenimentul va fi prezentat de către pictorul șimleuan Dumitru Costălaș, președintele Uniunii Artiștilor Plastici Sălaj.

Leave a Comment