Zalăul clocotește și astăzi, dar sfârșitul de săptămână ne va aduce puțină răcoare

Caniculă în Sălaj, în aceste zile în care vara și-a intrat pe deplin în drepturi. Temperaturile, mai ales în Zalău și în celelalte orașe, sunt resimțite cu 3 până la 5 grade în plus, din cauza umidității care va ajunge și astăzi la un grad foarte mare, de peste 75 la sută, dar și a traficului, mai ales în zonele intens circulate. Marți după amiaza, la Zalău s-au înregistrat peste 35 de grade, disconfortul termic fiind unul aproape de limita de alertă.

Persoanele vârstnice, cele cu afecțiuni cum ar fi hipertensiunea arterială sau cele cardiace, cei care suferă de astm bronșic dar și persoanele care au alte afecțiuni, au resimțit acut aceste temperaturi, disconfortul din locuințe fiind, de asemenea, unul ridicat. Și astăzi, temperaturile se vor situa în jurul maximelor de 30-32 de grade, temperatura resimțită fiind însă mai mare. Vestea bună este aceea că de mâine, temperaturile vor înregistra scăderi treptate ale valorilor astfel încât, pe parcursul weekend-ului, vom avea maxime ce nu vor depăși 23-25 de grade Celsius, lucru care va face ca și gradul de disconfort să scadă.

Vom avea un sfârșit de săptămână mai răcoros, însă nu ne vom putea bucura prea mult de aceste valori termice plăcute, pentru că începând de luni, 1 iulie, canicula va pune din nou stăpânire pe regiunile de nord și nord vest, Sălajul urmând să se afle din nou sub cod de temperaturi ridicate. Așadar, luna lui Cuptor va debuta în forță, cu temperaturi ridicate și disconfort termic accentuat, mai ales la orele amiezii, în majoritatea localităților din județ.

 

Leave a Comment