Zalău: o mașină încărcată cu lemne s-a răsturnat peste trei autoturisme

 Un șofer de 60 de ani, din Zalău, a produs un accident de circulație în municipiu, miercuri, în jurul orei 20. Acesta conducea  o autoutilitară pe strada Corneliu Coposu și din cauza neadaptării vitezei de deplasare la condițiile de drum, într-o curbă la stânga, a pierdut controlul direcției de deplasare, a pătruns într-o parcare din apropiere și s-a răsturnat peste trei autoturisme care se aflau parcate regulamentar. Șoferul a fost testat cu etilotestul, rezultatul fiind negativ. De asemenea, acesta a refuzat transportul la spital pentru investigații. Autoutilitara era încărcată cu material lemnos. Toate documentele verificate de polițiști erau valabile. Evenimentul va fi soluționat ca tamponare, nefiind implicate victime.

5 Thoughts to “Zalău: o mașină încărcată cu lemne s-a răsturnat peste trei autoturisme”

  1. Anonim

    primul lucru e ca accidentul a fost MIERCURI SEARA, adica aseara !
    si partea „frumoasa” e ca omul transporta lemne de foc de pe MESES, cu un bon emis dimineata la ora 8 (opt) si accidentul a avut loc la ora 20 (opt seara), adica dupa 12 ore de la emiterea bonului. De aici se poate trage concluzia ca individual a efectuat mai multe transporturi cu lemne de foc de pe Meses, cu acelasi bon ! Dar binenteles ca politia nu o sa verifice acest aspect, caci ii este greu sa verifice cate transporturi s-au efectuat cu acelasi bon ?!?! Caci in Zalau avem peste 100 de camera video, pe care se poate monitoriza tot ce intra si iese din Zalau ! Si Poate ca cei de la Directia Silvica o sa verifice si ei cum se atribuie aceste bonuri, cu ce valabilitate, pentru un transport de lemne local. Cum se poate explica ca un bon are valabilitate 4-6-8-10 ore, pentru un transport in Zalau, care se poate face in maxim o ora???? !!
    p.s. Dumnezo nu bate cu bota, ci tye rastoarna cu masina ! Tot cat a reusit sa „fure” se va duce pe cheltuiala generate de acest mic incident.

  2. Anonim

    cum poti verifica foarte usor daca o masina are bon? pai se poate instala pe telefon aplicatia „INSPECTORUL PADURILOR” !!! poate nu ar strica sa afle si politia acest lucru ! cei de la ORDINE POBLICA ! cei pe care nimeni nu-I mai vede in actiune !

  3. Autoutilitara era încărcată cu material lemnos. Toate documentele verificate de polițiști erau valabile.

    Asta sa o creada MUTU !!! Pai la ce verificari face Politia Romana nu ne mai miram ca e plina tara de hoti si excroci !
    Cine mai crede ca pe intuneric mai incarca cineva lemne din Meses ? In mod legal !
    Cat de greu este sa verifici cate transporturi au fost efectuate cu acelasi bon ? Toata lumea stie, doar politia nu stie, ca dimineata se elibereaza un bon cu valabilitate pe toata ziua si asa se pot efectua mai multe transporturi de lemne, cu un singur bon !
    Daca mergi la „rampa de incarcare” de pe Meses, poti „negocia” cu responsabilul ca sa fie „bine” pentru toata lumea ! Dar asta doar daca ai „intrare” caci altfel nici nu vorbesc cu tine si te trimit la plimbare.
    Si uita asa uni „rezolva” lemne la un pret acceptabil si alti nu pot sa cumpere nici macar o masina la pretul official !!!
    multumim Politiei Romane, Directiei Silvice, Primariei, erc.

  4. Anonim

    la cat e o masina de lemne acuma? de asta adusa seara , pe intuneric?
    sau cum pot lua legatura si eu cu cei care aduc 2-3 transporturi pe un singur bon?

  5. Anonim

    la intrare in Zalau, pe Meses exista camera video, pe care se poate vedea fosrte bine de cate ori a intrat aceea masina in oras incarcata cu lemne. Deci politia poate sa-si faca linistita treaba.
    oricum omul a reusit sa si-o faca singur. Daca e sa plateasca el pagubele , atunci e naspa rau. Caci nimeni nu a zis daca actele verificate de politisti se rfereau la masa lemnoasa, sau si la asigurare, rovinieta, ITP, etc

Leave a Comment