Weekend „presărat” cu accidente

În doar două zile au avut loc patru accidente de circulaţie, în urma cărora patru persoane au fost accidentate grav, iar una a suferit leziuni uşoare. Astfel, vineri, 8 martie, P.Gheorghe, în vârstă de 48 de ani, din localitatea Popeni, în timp ce conducea o autoutilitară, proprietatea unei firme din Bucureşti, a intrat în coliziune cu o căruţă, care a ieşit de pe o stradă laterală, fără a se asigura. Bărbatul care conducea căruţa, S.Florin, de 34 de ani, aflat în stare de ebrietate, a fost rănit grav. Potrivit unui comunicat al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Sălaj, tot în aceeaşi zi, în Cehu Silvaniei, S. Alexandru, în vârstă de 51 de ani, în timp ce conducea motocicleta, proprietate personală, pe o stradă din oraş, la un moment dat a lovit un câine apărut pe carosabil, pierzând controlul motocicletei. În urma impactului, bărbatul s-a rănit grav.

O zi mai târziu, respectiv, sâmbătă, 9 martie, R. Alexandru, de 51de ani, din Gîlgău Almaşului, care se deplasa în calitate de pieton, pe partea dreaptă, în direcţia de mers, aproape de axul drumului, aflându-se sub influenţa băuturilor alcoolice, a fost accidentat grav de P. Ionuţ, în vârstă de 26 de ani, care conducea autoturismul proprietate personală. Incidentul s-a petrecut între localităţile Jibou – Var, în jurul orei 19,40.
O oră mai târziu, în localitatea Vîrşolţ, D. Adriana, 27 ani, din Rieni, care se afla la volanului unui autoturism, din cauza neadaptării vitezei de deplasare la condiţiile de drum în curbă, a pierdut controlul volanului şi s-a răsturnat în şanţul din partea dreaptă. În urma impactului, o pasageră a fost grav accidentată, iar o altă tânără din autovehicul s-a ales cu leziuni uşoare, potrivit reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie Judeţean Sălaj.

 

Leave a Comment