Tot mai multe vieti sunt rapuse in accidentele de circulatie produse pe drumurile judetului Salaj. Potrivit raportului intocmit de Inspectoratul de Politie al Judetului (IPJ) Salaj, de la inceputul anului in curs si pana in prezent, la nivelul judetului au fost inregistrate 141 de accidente grave, soldate cu 29 de morti si 156 de raniti grav. Desi analiza comparativa cu aceeasi perioada a anului trecut prevede o scadere a numarului de accidente, situatia este cu atat mai neagra in privinta accidentelor mortale de circulatie. Comparativ cu aceeasi perioada a anului trecut, cand au fost inregistrate 150 de accidente grave soldate cu 23 morti si 161 raniti grav, situatia se prezinta astfel: mai putin cu noua accidente grave si cinci raniti grav, insa cu sase morti mai mult, se arata in comunicatul Politiei.
Numai in ultima saptamana, la nivelul judetului s-au inregistrat patru accidente de circulatie grave, soldate cu cinci raniti grav, si trei accidente usoare, soldate cu trei raniti. Pentru a constientiza conducatorii auto despre faptul ca incalcarea regulilor de circulatie duce deseori la astfel de evenimente neplacute in trafic, politistii desfasoara zilnic actiuni in trafic. Astfel, in perioada 15-21 octombrie, lucratorii de la Politie Rutiera din judetul Salaj au constatat patru fapte de natura penala si 680 de fapte contraventionale, sanctionate cu amenzi in valoare totala de 75.300 de lei.
Contraventional au fost sanctionati 586 de conducatori auto, pentru diferite abateri, dintre care 235 pentru conducerea autovehiculelor cu viteza peste limita legala, 53 de pietoni care au traversat ori s-au deplasat neregulamentar pe drumul public, 36 de persoane care s-au deplasat pe biciclete sau mopede neechipate corespunzator si cinci persoane care conduceau carute, fara ca acestea sa fie echipate corespunzator, a declarat purtatorul de cuvant al IPJ Salaj, Maria Cristea.
Pe langa amenda primita, 22 de soferi au ramas si fara permisul de conducere, fiindu-le suspendat dreptul de a conduce: patru – pentru conducere sub influenta bauturilor alcoolice, doi – pentru depasirea vitezei legale cu peste 50 de kilometri/ora, patru – pentru efectuarea neregulamentara a manevrei de depasire, unul – pentru neres-pectarea reglementarilor legale privind trecerea la nivel cu calea ferata prevazute cu bariere si 11 – pentru nerespectarea semnificatiei culorii rosii a semaforului electric, neacordarea prioritatii de trecere pietonilor sau vehiculelor in drept, ori ca urmare a circulatiei pe contrasens.
De asemenea, politistii rutieri au retinut sapte certificate de inmatriculare pentru conducerea autovehiculelor cu defectiuni tehnice, inspectie tehnica periodica expirata sau lipsa politei de asigurare obligatorie de raspundere civila auto.