“Verde tăiat”: spectacolul Asociației Pro Teatru – nominalizat la Gala Uniter 2021

Un spectacol al Asociației ProTeatru, asociație înființată la Zalău în urmă cu trei ani de tânărul actor Darius Prodan, a fost nominalizat pentru Premiile Galei Uniter 2021.

Pentru a XXIX-a ediție a Galei Premiilor Uniter, juriul de nominalizări a fost alcătuit din criticii de teatru Oana Cristea Grigorescu, Claudiu Groza și Cristina Rusiecki, iar spectacolele care au intrat în atenţia juriului sunt cele care au avut premiera în perioada 1 ianuarie – 31 decembrie 2020. Astfel, spectacolul “Verde tăiat” de Alexandra Felseghi, în regia Adinei Lazăr, scenografia Andreea Tecla, pusă în scenă de Asociația Pro Teatru – Zalău a fost nominalizată la secțiunea “Cel mai bun spectacol” a Galei premiilor Uniter 2021. Proiectul “Verde tăiat” a fost cofinanțat de Administrația Fondului Cultural Național.

Spectacolul este inspirat de povestea pădurarului Liviu Pop, de la Direcția Silvică Maramureș, împușcat mortal, în timp ce încerca să împiedice tăierea ilegală de arbori. Gala Premiilor Uniter este unul dintre cele mai importante programe ale Uniunii Teatrale din România, inițiat și coordonat de Ion Caramitru. Aceasta se desfășoară anual, începând din anul 1991, acordând distincțiile Uniunii pentru fiecare an calendaristic încheiat. Decernarea premiilor se face după principiul nominalizărilor stabilite de un juriu de selecție. Dintre aceste nominalizări, un alt juriu decide, în seara Galei, prin vot secret, câstigătorul fiecarui premiu. Premiile Uniter se acordă pentru: “Cel mai bun spectacol”, “Cel mai bun regizor”, “Cel mai bun scenograf”, “Cel mai bun actor în rol principal”, “Cea mai bună actriță în rol principal”, “Cel mai bun actor în rol secundar”, “Cea mai bună actriță în rol secundar”, “Critică teatrală”, “Teatru radiofonic”, “Teatru TV” și “Debut”.

 Foto: Adina Nedișan

Leave a Comment