Urs în pădurile Moigradului

Prezenţa urşilor în pădurile Sălajului nu mai surprinde pe nimeni. În ultimii ani, nenumărate exemplare de urs au fost văzute în pădurile din judeţ, în special în comuna Buciumi, în zona localităţii Huta. Doi urşi au omorât atunci animale domestice şi au distrus stupii unui apicultor. Recent, prezenţa unui urs a fost semnalată în pădurile din zona Moigrad, potrivit oficialilor Asociaţiei Judeţene a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi Sălaj.

Directorul Asociaţiei Judeţene a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi Sălaj, Cristian Crişan, ne-a declarat că ursul văzut în pădurile Moigradului nu a cauzat probleme, animalul fiind observat ulterior, de vânători şi silvicultori, îndreptându-se spre pădurile din vecinătatea Someşului. Discuţiile pe tema prezenţei urşilor în pădurile Sălajului au umplut reţelele de socializare, au fost postate inclusiv fotografii cu urme despre care se credea că sunt ale unor urşi. Potrivit lui Cristian Crişan, explicaţia este simplă. Interzicerea vânătorii la urşi a dus la înmulţirea acestor animale, acesta fiind şi motivul pentru care nenumărate exemplare au ajuns pe teritoriul judeţului Sălaj. Datele prezentate de oficialii Agenției pentru Protecția Mediului Sălaj arată că în pădurile Sălajului au fost inventariați anul trecut 12 urși și 39 de lupi. „Au fost inventariate 12 exemplare de urs, dar, după cum știm, aceste animale nu stau aici permanent. Au mai fost inventariați 39 de lupi și 135 de exemplare de pisică sălbatică”, a punctat directorul Agenției pentru Protecția Mediului Sălaj, Aurica Grec. Potrivit acelorași informații, cele mai mulți urși au fost întâlniți în zona comunelor sălăjene Ileanda și Buciumi. Cel puțin în cazul lupilor, în Sălaj nu au fost înregistrate probleme deosebite. La urs, probleme au fost semnalate în zona comunei sălăjene Buciumi, la Huta și Bogdana.

Fotografie cu caracter ilustrativ

2 Thoughts to “Urs în pădurile Moigradului”

  1. […] Prezenţa urşilor în pădurile Sălajului nu mai surprinde pe nimeni. În ultimii ani, nenumărate exemplare de urs au fost văzute în pădurile din judeţ, în special în comuna Buciumi, în zona localităţii Huta. Doi urşi au omorât atunci animale domestice şi au distrus stupii unui apicultor. Recent, prezenţa unui urs a fost semnalată în pădurile din zona Moigrad, potrivit oficialilor Asociaţiei Judeţene a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi Sălaj. Directorul Asociaţiei Judeţene a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi Sălaj, Cristian Crişan, ne-a declarat că ursul văzut în pădurile Moigradului nu a cauzat… Citeste mai mult […]

  2. Anonim

    Cristian Crișan este și aici director și la Ape ? În același timp.

Dă-i un răspuns lui Anonim Anulează răspunsul