Urmarit national prins in Salaj

Urmarit national prins in SalajUn barbat in varsta de 26 de ani din localitatea Fericea, judetul Maramures, dat in urmarire nationala din luna mai, a fost prins luni de catre politisti, in localitatea Napradea. Potrivit purtatorului de cuvant al Inspectoratului de Politie Judetean (IPJ) Salaj, Nadia Serban, in urma activitatilor desfasurate, politistii din cadrul Postului de Politie Napradea au reusit prinderea si depunerea in Arestul IPJ Salaj a lui Paul S., de 26 de ani, din Fericea, urmarit national. Pe numele lui, Judecatoria Zalau a emis mandat de executare a pedepsei inchisorii pentru savarsirea infractiunii de furt calificat, a declarat Serban. Tanarul isi va ispasi astfel condamnarea la trei ani dupa gratii.

Fara permis in trafic

In timpul unui control si supraveghere a traficului rutier pe raza localitatii Samsud, politistii l-au depistat pe D. Lajos, de 23 de ani, din localitate, in timp ce conducea un autoturism neinmatriculat, dar si fara a poseda permis de conducere. Drept urmare, politistii i-au intocmit acestuia un dosar de cercetare penala sub aspectul savarsirii infractiunilor prevazute de OUG 195/2002, privind circulatia pe drumurile publice.

Dat disparut din luna mai

Un barbat in varsta de 38 de ani din satul Lazuri, comuna Valcau de Jos, este cautat de familie si de politistii Serviciului de Investigatii Criminale din IPJ Salaj, dupa ce a disparut de la domiciliu inca din luna mai, anul curent. Astfel, politistii solicita sprijin din partea cetatenilor, pentru identificarea barbatului pe nume Todoran Lucian. Acesta, in seara zilei de 25 mai, a plecat in mod voluntar de la domiciliu cu intentia de a-si cauta de lucru, la statii PECO, in agricultura, in constructii sau la stane de oi, si de atunci nu s-a mai intors. La data disparitiei purta un pulover negru cu model bej, pantaloni gri de pufoaica, geaca maro si pantofi de culoare neagra, a mentionat purtatorul de cuvant al IPJ Salaj.

Ca si semnalmente, barbatul are o inaltime de 1,65 de centimetri, 60 de kilograme, ochi albastri, par castaniu tuns scurt, ten deschis. IPJ Salaj face inca o data apel la cei care pot furniza date si informatii, care sa ajute la identificarea si gasirea acestuia, sa contacteze cea mai apropiata unitate de politie sau sa sune la 112 pentru comunicarea datelor respective.

Leave a Comment