Urmărire ca în filme. Focuri de armă pentru prinderea unui şofer

Un bărbat în vârstă de 33 de ani s-a ales cu dosar penal după ce, aflat la volanul unui autoturism pe drumul dintre localitățile Mesteacănu și Vânători, a refuzat să oprească la semnalul poliţiştilor. După cum au explicat reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Sălaj, incidentul a avut loc  în cursul acestei  săptămâni pe drumul dintre localităţile precizate când, poliţiştii  au făcut un semn de oprire unui autoturism, înmatriculat în județul Satu Mare. Şoferul și-a continuat deplasarea, iar polițiștii au pornit în urmărirea acestuia, care a virat pe o stradă lăturalnică, iar după aproximativ 50 de metri a abandonat autoturismul și a luat-o la fugă prin pădure. Polițiștii au oprit și ei autospeciala și au alergat după șoferul fugar, iar pentru a-l determina să se oprească au executat trei focuri de armă în plan vertical. Bărbatul nu s-a oprit și a reușit să se ascundă în vegetație. În cele din urmă polițiștii l-au identificat, fiind  vorba de un bărbat de 33 de ani din comuna Cizer, care nu posedă permis de conducere. Acesta a fost condus la sediul poliției pentru continuarea cercetărilor. În cauză, a fost întocmit dosar  penal pentru conducere fără permis, faptă prevăzută de articolul 335 alineat 2 din Codul penal. Pe această cale reprezenatnţii IPJ Sălaj atrag atenţia tuturor participanţilor la trafic să respecte normele legale, semnalele și indicațiile polițiștilor rutieri.

foto cu caracter informativ

3 Thoughts to “Urmărire ca în filme. Focuri de armă pentru prinderea unui şofer”

  1. […] Un bărbat în vârstă de 33 de ani s-a ales cu dosar penal după ce, aflat la volanul unui autoturism pe drumul dintre localitățile Mesteacănu și Vânători,  » Mai multe detalii […]

  2. […] Un bărbat în vârstă de 33 de ani s-a ales cu dosar penal după ce, aflat la volanul unui autoturism pe drumul dintre localitățile Mesteacănu și Vânători, Citeste mai mult […]

  3. Anonim

    Aia a fost safari de-a dreptul mai ales că pe acolo nici asfalt nu prea este

Leave a Comment