Un bărbat a ars în propria locuinţă

Un bărbat în vârstă de 60 de ani şi-a pierdut viaţa într-un incendiu care i-a mistuit locuinţa în noaptea de miercuri spre joi.
Potrivit informaţiilor furnizate de către reprezentaţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Porolissum” Sălaj, pompierii zălăuani au fost solicitaţi să intervină în jurul orei 1.30, la un incendiu izbucnit la o casă din localitatea Gîrceiu, comuna Crişeni. Deocamdată nu se cunosc cauzele incendiului, însă unii vecini spun că este posibil ca bărbatul să fi dat intenţionat foc casei, în urma unei neînţelegeri cu soţia.
Victima era singură în imobil când flăcările i-au cuprins locuinţa.
Focul a distru mai multe piese de mobilier, aparatură electrocasnică, articole textile şi acoperişul imobilului pe aproximativ 100 mp.

Leave a Comment