Trei victime într-un grav accident la Ileanda

Trei persoane au fost rănite într-un grav accident de circulaţie petrecut joi seara, în localitatea sălăjeană Ileanda, după ce şoferul unui tractor nu s-a asigurat la  efectuarea unui viraj şi a fost lovit din plin de o autoutilitară intrată în depăşirea unei coloane de maşini. În impactul extrem de violent, conducătorul auto al tractorului a rămas încarcerat, fiind nevoie de intervenţia echipajului de descarcerare pentru eliberarea acestuia dintre fiarele contorsionate al utilajului.
Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Sălaj, Tincuţa Dumuţa, ne-a declarat că accidentul s-a petrecut în jurul orei 17.50, pe DN1C, în Ileanda, când conducătorul auto Ionel P., în vârstă de 55 de ani, din Ileanda, aflat la volanul unui tractor agricol, proprietate personală, cu care tracta o semiremorcă, a efectuat un viraj la stânga fără să se asigure. „În acel moment, tractorul a fost lovit din partea lateral stânga de o autoutilitară aflată în depăşirea unei coloane de maşini. În urma impactului, tractorul s-a răsturnat, şoferul rămânând încarcerat. Au fost răniţi grav ambii conducători auto ai autovehiculelor implicate în accident şi rănit uşor pasagerul pe locul dreapta faţă în autoutilitară”, a declarat purtătorul de cuvânt.
Potrivit sursei citate, şoferii au fost testaţi cu aparatul alcooltest pentru stabilirea alcoolemiei, însă rezultatul au fost negativ în ambele cazuri.
La faţa locului au ajuns imediat şi pompierii militari de la Garda de intervenţie Ileanda. „Un echipaj pentru descarcerare şi unul SMURD au intervenit la un accident rutier petrecut pe drumul E 58 km 100+670, între localităţile Ileanda şi Bizuşa. Şoferul în vârstă de 55 de ani a fost scos dintre fiarele contorsionate ale tractorului, ulterior primind îngrijiri medicale şi fiind tranportat de urgenţă la spital”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Porolissum” al judeţului Sălaj, Lucian Jacodi.
Cei trei răniţi au fost transportaţi la Spitalul Judeţean de Urgenţă Zalău. Potrivit reprezentanţilor Biroului de presă din cadrul unităţii spitaliceşti menţionate, bărbatul de 55 de ani prezenta un traumatism cranio-cerebral deschis, fractură de corp vertebral şi fracturi costale. A fost stabilizat hemodinamic şi respirator şi transferat la Clinica de Neurochirurgie din Cluj-Napoca.
Ceilalţi doi răniţi, unul în vârstă de 21 de ani, din localitatea ieşeană Oneşti, iar celălalt de 25 de ani, din Lechinţa, judeţul Bistriţa-Năsăud, au fost trataţi la Unitatea de Primire a Urgenţelor, fără a fi nevoie de spitalizarea acestora.
Poliţiştii continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate cauzele şi împrejurările în care s-a produs accidentul. Pe numele şoferului tractorului a fost întocmit un dosar de cercetare penală pentru nerespectarea regulilor de circulaţie în trafic.

Leave a Comment