Trei sălăjeni muşcaţi de câini au ajuns la Urgenţă

Trei sălăjeni muşcaţi de câini au ajuns la Urgenţă

Două femei şi un bărbat au fost nevoiţi să apeleze la medicii din Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean de Urgenţă Zalău, după ce, în week-end, au fost muşcaţi de câinii din gospodării. Purtătorul de cuvânt al unităţii medicale respective, Codruţa Puşcaş, ne-a declarat că, deşi cazurile nu au fost grave, prezentarea la medic a fost extrem de importantă pentru administrarea vaccinului antirabic. „Bărbatul are 69 de ani, iar cele două femei au 52 de ani şi 46 de ani”, a adăugat purtătorul de cuvânt.

Tot la finele săptămânii trecute, la Urgenţă au ajuns şi patru sălăjeni care au suferit plăgi după ce au fost implicaţi în agresiuni, precum şi două persoane rănite în accidente rutiere. Medicii au mai avut de îngrijit 83 de cazuri de entorse, fracturi şi traumatisme, 23 de pacienţi diagnosticaţi cu hipertensiune arterială, precum şi trei bolnavi cu colică biliară. Purtătorul de cuvânt ne-a mai spus că în week-end, au venit pe lume 12 bebeluşi, cu unul mai mult decât naşterile înregistrate la finalul săptămânii precedente.

Din totalul de 350 de cazuri, medicii au dispus internarea pentru 103 pacienţi.

Leave a Comment