Pericol de explozie pe Andrei Şaguna!

Mai mulţi locatari de pe o stradă din municipiu au trecut prin momente de groază, în noaptea de marţi spre miercuri, după ce, în apropierea locuinţelor acestora, un conducător auto a derapat cu maşina pe drumul acoperit de zăpadă şi a rupt o ţeavă de gaz. Fără să se gândească la urmări, şoferul a fugit de la locul faptei înainte ca reprezentanţii legii să ajungă la incident. O femeie care locuieşte în zonă şi care a auzit bubuitura puternică, a apelat numărul unic de urgenţă 112 relatând că ţeava de gaz din faţa spălătoriei auto, de pe aceeaşi stradă, a fost avariată.
La faţa locului s-au deplasat imediat pompierii militari. „Dispeceratul unităţii a fost anunţat, în noaptea de marţi spre miercuri, prin numărul unic de urgenţe 112, despre faptul că pe strada Andrei Şaguna, din municipiu, în apropierea unei spălătorii auto, a fost avariată o ţeavă de gaz. Pompierii militari s-au deplasat la faţa locului şi au asigurat măsurile de prevenirea şi stingerea incendiilor, asigurând perimetrul pentru evitarea producerii vreunui incident”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Porolissum” al judeţului Sălaj, Lucian Jacodi.
Din primele cercetări efectuate de oamenii legii ajunşi la faţa locului, se pare că un conducător auto a pierdut controlul maşinii pe drumul acoperit de zăpadă şi a intrat cu autoturismul în ţeava de gaz, după care s-a făcut nevăzut. „Poliţia a fost sesizată, marţi noaptea, despre faptul că pe strada a avut loc un accident rutier soldat cu avarii la o ţeavă de gaz, însă până la sosirea echipajelor, şoferul a plecat de la faţa locului. Din primele cercetări, rezultă că şoferul unui autotren cu numere de înmatriculare emise în străinătate a avariat conducta de gaz, după care a părăsit locul accidentului fără încuviinţarea poliţiştilor”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Sălaj, Tincuţa Dumuţa.
Potrivit sursei citate, oamenii legii continuă cercetările pentru identificarea conducătorului auto. În cauză au fost întocmite actele premergătoare începerii urmăririi penale pentru părăsirea locului accidentului fără încuviinţarea poliţiei. Dacă păgubiţii vor depune plângere la poliţie pentru avariile provocate în accident, se va deschide un dosar de cercetare şi pentru distrugere.
La faţa locului s-a deplasat şi o echipă a furnizorului de gaze naturale pentru remedierea avariilor. „În data de 29 ianuarie, în jurul orei 23, dispeceratul E.ON Gaz Distribuţie a fost anunţat în legătură cu producerea unui accident rutier în municipiul Zalău, pe strada Andrei Şaguna, accident care s-a soldat cu ruperea unui branşament din reţeaua de distribuţie a gazelor naturale din zonă. Echipa de intervenţii a E.ON Gaz Distribuţie s-a deplasat de urgenţă la faţa locului şi a sistat serviciul de distribuţie a gazelor naturale”, a declarat Oana Demian, reprezentatul companiei distribuitoare de gaze naturale.
Potrivit sursei citate, alimentarea cu gaze naturale în condiţii de siguranţă pentru cei trei consumatori afectaţi în urma accidentului rutier a fost posibilă doar a doua zi dimineaţă, după remedierea avariei.

Leave a Comment