Taximetrist din Zalău, atacat de propriul client

Un tânăr de 27 de ani din Pericei a fost reținut de poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale și este acuzat că l-a atacat pe taximetristul care îl transporta. 

Un bărbat din municipiul Zalău a sesizat poliţia, prin apelul de urgenţă 112, cu privire la faptul că miercuri, 9 martie, a fost agresat de o persoană necunoscută, în timp ce efectua o cursă în regim de taxi. Din cercetări a reieşit că tânărul atacator ar fi comandat o cursă care circula în regim de taxi, iar pe fondul unui conflict spontan, şoferul a oprit, a încasat banii pentru cursa efectuată, moment în care tânărul pe care-l transporta l-ar fi lovit cu pumnul în zona feţei, după care a plecat. Persoana bănuită de comiterea faptei a fost identificată în scurt timp de la sesizare, fiind reţinută, pentru 24 de ore şi depusă în arestul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Sălaj. Pentru identificarea şi prinderea acesteia, poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale au beneficiat de sprijinul poliţiştilor din cadrul Biroului de Ordine Publică. Cercetările continuă în vederea documentării întregii activităţi infracţionale.

One Thought to “Taximetrist din Zalău, atacat de propriul client”

  1. […] Un tânăr de 27 de ani din Pericei a fost reținut de poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale și este acuzat că l-a atacat pe taximetristul care îl transporta.  Un bărbat din municipiul Zalău a sesizat poliţia, prin apelul de urgenţă 112, cu privire la faptul că miercuri, 9 martie, a fost agresat de o persoană necunoscută, în timp ce efectua o cursă în regim de taxi. Din cercetări a reieşit că tânărul atacator ar fi comandat o cursă care circula în regim de taxi,  » Mai multe detalii […]

Leave a Comment