Tatăl unei minore, judecat pentru acte obscene în faţa propriei fiice

 

Un bărbat de 48 de ani, din Sălaj, a fost trimis în judecată, sub acuzaţia de agresiune sexuală şi corupere sexuală a minorilor. Mai exact, acesta ar fi săvârşit acte obscene în faţa copilei sale în vârstă de numai patru ani. Potrivit Danielei Merfu, preşedintele Judecătoriei Şimleu Silvaniei, instanţă pe rolul căreia este înregistrat dosarul, cea care l-a reclamat pe inculpat este chiar mama minorei. „Nu s-a ajuns la viol. Tatăl fetei a recurs la gesturi obscene în faţa fetiţei, care are doar patru ani şi câteva luni. În urma acestor gesturi, mama copilei a depus plângere şi totodată a înaintat şi actele de divorţ. Este pe rol şi procesul de divorţ, primul termen fiind în luna ianuarie”, a explicat reprezentantul instanţei şimleuane. Potrivit preşedintelui Judecătoriei Şimleu Silvaniei, faţă de inculpat a fost dispusă măsura controlul judiciar. „Bărbatul nu mai locuieşte cu familia şi are interdicţia de a se apropia la o distanţă mai mică de 50 de metri faţă de minoră sau de mama acesteia”, a mai precizat judecătorul şimleuan.

 

Leave a Comment