Tânărul acuzat că a violat o bătrână de 87 de ani, supus unei expertize psihiatrice

 

Tânărul de 24 de ani acuzat că a bătut şi violat cu bestialitate o femeie de 87 de ani din localitatea Petrindiu, comuna Cuzăplac, este supus unei expertize psihiatrice. Trimis în judecată la începutul lunii mai, magistraţii Judecătoriei Zalău au amânat, în mai multe rânduri, pronunţarea unei sentinţe în urma cererii formulate de către avocatul inculpatului, prin care acesta solicita efectuarea unei expertize psihiatrice pentru a se stabili dacă tânărul avea discernământ sau acesta a fost diminuat în momentul săvârşirii faptei.
Potrivit informaţiilor primite de la purtătorul de cuvânt al Judecătoriei Zalău, judecătorul Dana Puiu, inculpatul nu a putut fi prezentat nici miercuri, 16 iulie, în faţa instanţei, acesta fiind, în prezent, la penitenciarul Jilava, unde este supus examinării. „Deşi urma ca soluţia să fie pronunţată în cursul zilei de miercuri, tânărul nu a putut fi prezentat în faţa instanţei, nefiind finalizată expertiza, cu toate că acesta şi-a recunoscut fapta”, a menţionat reprezentantul instanţei zălăuane.
Reamintim că, potrivit rechizitoriului, în noaptea de 12 spre 13 aprilie, după ce a consumat băuturi alcoolice în exces, Ovidiu-Viorel F. a pătruns în locuinţa vecinei sale, o văduvă octogenară, forţând uşa de la intrare. Folosindu-se de violenţă, tânărul a supus-o pe femeie la o serie de perversiuni sexuale, obligându-o pe aceasta să întreţină cu el nu doar raporturi sexuale normale, ci şi orale şi anale. În urma efectuării expertizei medico-legale, s-a stabilit că femeia a prezentat leziuni traumatice care au necesitat opt-nouă zile de îngrijiri medicale.
Inculpatul, domiciliat în satul Peceiu, comuna Bănişor, trăieşte de aproximativ doi ani în Pentrindu, unde lucra ca îngrijitor de animale la o fermă din vecinătatea casei victimei. El se află în arest preventiv de la mijlocul lunii aprilie.

One Thought to “Tânărul acuzat că a violat o bătrână de 87 de ani, supus unei expertize psihiatrice”

  1. Anonim

    Ponta Viorel, care a facut sex oral cu o minora la hotel Rin Bucuresti, n-ar trebui supus si el la expertiza psihiatrica?

Leave a Comment