Tânăr de 18 ani, lovit cu pumnii în faţă

Un tânăr de 18 ani din Cehu Silvaniei a necesitat îngrijiri medicale după ce, pe fondul unor neînțelegeri și a consumului de alcool, a fost lovit cu pumnii în zona feței de către un alt tânăr de 19 ani din comuna Someș Odorhei. Incidentul a  avut loc la finalul săptămânii trecute în faţa unui local din Cehu Silvaniei, iar la faţa locului a intervenit un echipaj de jandarmi. Aceştia au întocmit acte de constatare sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „Lovire sau alte violențe”, care vor fi înaintate Parchetului de pe lângă Judecătoria Jibou pentru continuarea cercetărilor.

Sfaturi de la jandarmi pentru prevenirea unor incidente nedorite

De la începutul anului și până în prezent, jandarmii sălăjeni au constatat 12 fapte similare. Pentru preîntâmpinarea unor incidente nedorite, jandarmii vin cu o serie de recomandări şi anume: „pentru aplanarea unor conflicte să acţionaţi cu tact şi răbdare, neţinând cont de emotivitatea firească ce se instituie în aceste cazuri; nu proferaţi înjurături şi nu încurajaţi violenţa, acestea fiind cauze care pot degenera în violenţe fizice; nu răspundeţi cu violenţă chiar dacă sunteţi provocat; nu încercaţi să vă rezolvaţi un conflict prin violenţă, adresaţi-vă autorităţilor competente;  evitaţi compania persoanelor irascibile, conflictuale sau violente; dacă o persoană nervoasă aflată sub influenţa băuturilor alcoolice sau are tendinţa de agresivitate, încercaţi să nu interacţionaţi cu aceasta şi să o evitaţi. Dacă sunteţi victima unei agresiuni, sau aveţi cunoştinţă despre producerea unor fapte antisociale, nu ezitaţi să vă adresaţi celei mai apropiate patrule de jandarmerie/poliție sau să apelaţi numărul unic de urgenţă 112”, au precizat reprezentanţii Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Sălaj.

foto cu caracter informativ

 

One Thought to “Tânăr de 18 ani, lovit cu pumnii în faţă”

  1. […] Un tânăr de 18 ani din Cehu Silvaniei a necesitat îngrijiri medicale după ce, pe fondul unor neînțelegeri și a consumului de alcool  » Mai multe detalii […]

Leave a Comment