Speculațiile privind trecerea lui Pintea la PSD, infirmate de formațiune

În ultimele zile au apărut mai multe informații, potrivit cărora senatorul de Sălaj, Paul-Ciprian Pintea, ex-POT, ar fi sărit în barca social-democraților. Vestea vine la scurtă vreme după ce Liviu Fodoca, celălalt senator sălăjean al formațiunii, a demisionat din partidul condus de Anamaria Gavrilă, iar grupul parlamentar de la Senat s-a dizolvat. Pintea, cunoscut deja pentru numeroasele nereguli amplu mediatizate în spațiul public, a ajuns din nou în centrul atenției privind trecerea sa din poziția de senator neafiliat la grupul PSD.

Cu toate acestea, reacția social-democraților din Sălaj a apărut la scurt timp și se delimitează de aceste zvonuri, după cum au precizat reprezentanții formațiunii într-un comunicat făcut public pe rețelele sociale: „Organizația PSD Sălaj are un singur reprezentant în Parlamentul României: domnul deputat Ionel Ciunt, ales prin votul sălăjenilor. Senatorul Paul-Ciprian Pintea și-a anunțat demisia din partidul POT, formațiunea politică pe listele căreia a fost ales. Subliniem că acesta nu este membru al PSD. Afilierea sa la grupul senatorilor PSD înseamnă că va susține proiectele acestei formațiuni politice respectiv ale alianței aflate la guvernare, fără ca acest lucru să implice o apartenență la PSD”.

Reacții au apărut și din partea unui greu al PSD. Senatorul Titus Corlățean și-a exprimat opinia privind afilierea politicianului sălăjean în rândul social-democraților: „Racolarea unui senator de la un alt partid, racolare ce generează PSD-ului, partid care și așa suferă din cauza traumelor grave cauzate de greșelile grave de la Kiseleff din campaniile tocmai încheiate (lucruri peste care s-a pus de altfel batista pe țambal și nu au fost discutate serios în partid, nu mai vorbesc de responsabilități), o imagine de tot mai mare mediocritate, cu noi soldați de strânsură, agramați și rudimentari (nu contează că omul poate avea un caracter bun în realitate, nu știu), care beneficiază și de un proces pe rol, ne duce în profunzimea derizoriului”.

4 Thoughts to “Speculațiile privind trecerea lui Pintea la PSD, infirmate de formațiune”

  1. Anonim

    Celalalt cimpanzeu de la POT unde merge?

  2. Anonim

    Totuși acești senatori au fost votați de cetățeni. Aceștia sunt la fel ca și ei?

Leave a Comment