Șofer din Sălaj, implicat într-un accident în Bihor

Un bărbat din comuna Halmășd a produs un accident de circulație în urmă căruia o persoană a fost rănită. Accidentul a avut loc în cursul acestei săptămâni în afara localității bihorene Săcădat, când bărbatul din Sălaj, în vârstă de 26 de ani, în timp ce conducea un autoturism pe direcția Oradea – Cluj Napoca, într-o curbă ușoară la dreapta, s-a angajat în efecturea unei manevre de depășire și a intrat în coliziune frontală cu un autoturism, condus regulamentar, din sens opus, de un tânăr de 22 de ani, din municipiul Râmnicu Vâlcea. În urma accidentului, tânărul vâlcean, care conducea cel de-al doilea autoturism, a suferit multiple leziuni și fost transportat la spital. De asemenea, conducătorul primului autoturism, respectiv sălăjeanul, a fost transportat la spital pentru îngrijiri. “Polițiștii Biroului Drumuri Naționale și Europene din cadrul Serviciului Rutier continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a cauzelor și împrejurărilor producerii accidentului rutier”, au precizat reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Bihor.

Leave a Comment