Şofer beat încătuşat şi dus la spital

Un conducător auto, în vârstă de 40 de ani, din Plopiş, a provocat miercuri, 15 ianuarie, un accident rutier pe drumul naţional 1H, din cauza neadaptării vitezei la condiţiile de drum. Bărbatul a pierdut controlul volanului şi a intrat cu autoturismul în zidul de susţinere al taluzului drumului. Evenimentul rutier s-a petrecut în jurul orei 15,45, şoferul fiind identificat în trafic de poliţiştii rutieri din Şimleu Silvaniei. Potrivit informaţiilor primite de la biroul de presă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Sălaj, întrucât emana vapori de alcool, oamenii legii i-au cerut conducătorului auto să se supună testării cu aparatul alcooltest, însă acesta a refuzat şi a devenit violent şi recalcitrant. Drept urmare, bărbatul a fost încătuşat şi condus la Spitalul Orăşenesc Şimleu, unde i-au fost recoltate probe biologice de sânge. Potrivit sursei citate, în cauză se efectuează cercetări pentru conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are o concentraţie alcoolică de peste 0,80 grame/litru alcool pur în sânge.

Leave a Comment