Şofer beat în trafic, rămas pieton

Un zălăuan în vârstă de 35 ani este cercetat de oamenii legii pentru încălcarea normelor rutiere, după ce a fost prins, în noaptea de joi spre vineri, beat la volan. Acesta a fost depistat de poliţiştii Biroului Rutier din cadrul Poliţiei Municipale, în timp ce efectuat activităţile de control şi supraveghere a traficului rutier pe strada Armoniei.
Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Sălaj, Maria Cristea, a declarat că bărbatul conducea autoturismul cu o alcoolemie de 0,70 miligrame per litru de alcool pur în aerul expirat. „Pe numele conducătorului auto, poliţiştii au întocmit actele premergătoare începerii urmăririi penale pentru comiterea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autoturism de către o persoană care are o îmbibaţie alcoolică peste limita legală”, a declarat purtătorul de cuvânt.
Oamenii legii atrag atenţia şoferilor să nu pornească la drum beţi la volan, pentru a preveni accidentele de circulaţie produse din această cauză şi, întotdeauna, să „Aleagă Viaţa – Alcoolul este Ultimul Pas”.

One Thought to “Şofer beat în trafic, rămas pieton”

  1. ass

    puscarie, sau cel putin 2-3 zile de arest

Leave a Comment