Un scenariu de groaza a socat comunitatea din Criseni, in noaptea de marti spre miercuri, dupa ce un barbat din localitate a fost gasit spanzurat in garajul din curtea locuintei. Chiar sotia acestuia si-a gasit barbatul fara suflare. Cunoscutii decedatului spun ca acesta si-a pus capat zilelor din cauza ca nu facea fata datoriilor la banci.
Un barbat in varsta de 30 de ani, din localitatea Criseni, s-a spanzurat in noaptea de marti spre miercuri chiar in garajul locuintei. Sotia a fost cea care si-a gasit jumatatea fara suflare.
Purtatorul de cuvant al Inspectoratului de Politie Judetean Salaj, Maria Cristea, ne-a declarat ca din primele cercetari nu sunt suspiciuni in cauza privind decesul barbatului. Politia a fost sesizata marti noaptea, la ora 23:49, prin numarul unic de urgenta 112, despre faptul ca un barbat a fost gasit spanzurat intr-o anexa gospodareasca din curtea locuintei. Din primele cercetari efectuate de politisti la fata locului nu exista suspiciuni in cauza, trupul barbatului neprezentand urme de violenta. De asemenea, nu era cunoscut cu afectiuni psihice, a declarat purtatorul de cuvant. Potrivit sursei citate, trupul decedatului a fost transportat la morga in vederea efectuarii necropsiei.
Din cele declarate de primarul comunei Criseni, Andrei Maior, barbatul locuia impreuna cu sotia si cei doi copii mici intr-o casa noua, nu demult cumparata in localitate. Nu cunosc motivul pentru care barbatul a recurs la acest gest necugetat. S-a mutat recent in localitate, impreuna cu familia, asa ca nu stiu daca au avut probleme de ordin financiar sau din alte cauze, ne-a spus edilul comunei. Cunoscutii decedatului pun gestul extrem al barbatului pe seama datoriilor la banci.
Motivul exact pentru care barbatul si-a pus capat zilelor va ramane, cel mai probabil, necunoscut. Politistii nu au gasit la locuinta acestuia niciun bilet de adio prin care sa-si explice gestul.