Şase candidaţi sălăjeni vor să fie şefi ai instanţelor şi parchetelor din judeţ

Trei judecători luptă pentru postul de vicepreşedinte al Tribunalului Sălaj, scos la concurs de către Institutul Naţional al Magistraturii. Este vorba despre Ioana-Diana Hodiş, preşedinte al Secţiei Civile din cadrul instanţei sălăjene, Costin Moldoveanu, purtătorul de cuvânt al instituţiei şi conducătorul Biroului de Informare şi Relaţii Publice, şi Claudiu-Rareş Podar, preşedinte delegat la Judecătoria Zalău. Funcţia de vicepreşedinte al Tribunalului va deveni vacantă la sfârşitul lunii iunie, când expiră mandatul lui Patriţiu Dărăban, cercetat penal pentru luare de mită în forma continuată (15 acte materiale), constituirea unui grup infracţional organizat şi abuz în serviciu.
Şi pentru cele trei judecătorii din judeţ se caută şefi, însă doar pentru cea de la Zalău există doritori. Judecătorul Dorina-Elena Marian este singurul candidat înscris în competiţia pentru şefia Judecătoriei Zalău. Funcţia este scoasă la concurs întrucât actualului preşedinte îi expiră mandatul. Pentru celelalte două instanţe din judeţ – Judecătoria Şimleu Silvaniei şi Judecătoria Jibou – nu s-a înscris niciun candidat.
Cele două funcţii de prim procuror al, respectiv al Parchetului de pe lângă Judecătoria Jibou, au trezit interesul a doi procurori. Astfel, actualul prim procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Şimleu Silvaniei, Alina Andreia Ghiran speră la un nou mandat, în timp ce Adrian Claudiu Olar, procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sălaj concurează pentru şefia Parchetului jibouan, vacantată după expirarea mandatului Martei Daniela Chiş.
Toţi cei şase candidaţi sălăjeni îndeplinesc condiţiile legale de participare la concursul organizat de INM.
La nivel naţional, INM a scos la concurs 103 funcţii vacante de preşedinte şi vicepreşedinte de curte de apel, tribunal şi judecătorie, precum şi 130 de funcţii vacante de procuror general, procuror general adjunct, prim procuror şi prim procuror adjunct în parchetele de pe lângă curţi de apel tribunale şi judecătorii sunt scoase la concurs de către Institutul Naţional al Magistraturii.
Concursul este programat să aibă loc în perioada 15 mai-12 iunie.

One Thought to “Şase candidaţi sălăjeni vor să fie şefi ai instanţelor şi parchetelor din judeţ”

  1. Anonim

    da mai vine la serviciu si mai este pe functie, dupa ce trebuia sa se pensioneze in martie si dupa ce este cercetat .. domne da ce de drepturi au astia si lipsa de rusine

Leave a Comment