Saptamana “neagra” pe drumurile judetului

Saptamana “neagra” pe drumurile judetului

Doua persoane au decedat si alte cinci au fost grav ranite in accidentele de circulatie produse, in ultima saptamana, pe drumurile judetului Salaj. Cel mai grav accident s-a produs intre localitatile Jibou si Somes Odorhei, in urma caruia o tanara in varsta de 31 de ani a decedat, iar alte doua au ajuns in spital cu leziuni grave.

Purtatorul de cuvant al Inspectoratului de Politie Judetean Salaj, Maria Cristea, a declarat ca in perioada 7-13 ianuarie, pe raza judetului, s-au inregistrat patru accidente de circulatie grave soldate cu doi morti si patru raniti grav, precum si un accident usor de circulatie soldat cu ranirea usoara a unei persoane. Cel mai grav accident de circulatie s-a produs in cursul zilei de 7 ianuarie, cand un zalauan in varsta de 21 de ani, in timp ce conducea o autoutilitara, intre localitatile Jibou si Somes Odorhei, nu a adaptat viteza de deplasare la conditiile drum -polei, a pierdut controlul volanului si a intrat in coliziune frontala cu autoturismul condus regulamentar de un jibouan in varsta de 32 de ani. Urmare impactului pasagera de pe locul din dreapta fata in autoturism, o femeie de 31 de ani, a decedat, in timp ce conducatorul autoturismului si o tanara de 23 de ani, din localitatea Pria, pasagera in autoutilitara, au fost raniti si transportati la spital pentru ingrijiri medicale, a mentionat purtatorul de cuvant. Potrivit sursei citate, de la inceputul anului in curs, la nivelul judetului au fost inregistrate cinci accidente grave soldate cu doi morti si cinci raniti grav.

Pentru prevenirea unor astfel de evenimente neplacute in trafic, politistii Serviciului Rutier din cadrul Inspectoratului de Politie Judetean Salaj desfasoara zilnic actiuni preventive. Astfel, in cursul zilei de luni, politistii vor umari in trafic soferii care circula sub influenta bauturilor alcoolice. Marti intra in atentia oamenilor legii soferii care conduc autoturisme inmatriculate in alte state. In data de 19 ianuarie, vor fi trasi la raspundere conducatorii auto care efectueaza depasiri neregulamentare. Joi si vineri, vitezomanii vor trebui sa fie atenti la acul de kilometraj, fiind linia de actiune a politistilor rutieri pentru aceste zile. In weekend, sunt vizati de catre politisti pietonii indisciplinati.

Leave a Comment