Sancţiuni pentru cei care pescuiesc în zona podurilor

Trei bărbaţi din judeţele Bistriţa şi Maramureş, cu vârste de 20, 44 respectiv 46 de ani au fost sancţionaţi de jandarmii sălăjeni. Motivul? La finalul săptămânii trecute, cei trei bărbaţi au fost prinşi de oamenii legii în timp ce pescuiau în locuri interzise, respectiv în zona podurilor. Astfel, doi bistriţeni au fost depistați în timp ce pescuiau în zona podului care traversează râul Someș din localitatea Fodora, iar maramureşeanul în zona podului care traversează râul Someș din localitatea Cormeniș. În perioada 1 noiembrie 2021 – 15 martie 2022 este interzis pescuitul în zona podurilor, acestea fiind considerate locuri de iernat pentru pești. „Persoanele în cauză au fost sancționate contravențional pentru pescuit în zona de protecție, iar permisele de pescuit au fost ridicate și suspendate pe o perioadă de 90 de zile. Astfel de controale vor fi efectuate și în perioada următoare”, au precizat reprezentanţii Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Sălaj.

Foto cu caracter informativ 

One Thought to “Sancţiuni pentru cei care pescuiesc în zona podurilor”

  1. Anonim

    Asta-i o prostie.Daca s-ar pescui,in zona n-ar mai sta cormoranii.Apropos Asociatia:s-a ri
    dicat restrictia de vanare a acestor adevarati distrugatori ai pestelui.Voi ce faceti?Pe vremuri vanatorii aveau plan obligatoriu la daunatori cu par si pene. Acuma nimic ?….

Leave a Comment