Sărbătoarea Sfântului Anton, la Chilioara

Sărbătoarea Sfântului Anton, la Chilioara

Credincioşii greco-catolici din Sălaj şi nu numai, vor prăznui sărbătoarea Sfântului Anton, în 13 iunie, cea de-a doua zi de Rusalii, printr-un pelerinaj în localitatea Chilioara. Potrivit informaţiilor furnizate de preotul paroh Sabin Cicşa, cu acest prilej, care marchează şi sfârşitul postului început în 12 aprilie închinat Sfântului Anton, va avea loc, de la ora 9.30, în satul Chilioara, comuna Coşei, o procesiune cu statuia Sfântului Anton şi a moaştelor sale. De la ora 10.00, la biserica greco-catolică se va oficia Sfânta Liturghie (la care sunt aşteptaţi preoţi din protopopiat), şi vor fi înălţate Sfântului Anton rugăciuni speciale de mulţumire, de ajutor şi vindecare. După săvârşirea slujbei religioase creştinii vor fi poftiţi la o mică agapă, iar de la ora 18.00 va începe liturghia de seară, când va avea loc o nouă procesiune, la care va participa şi protopotul greco-catolic de Zalău, preotul Valer Părău.

Leave a Comment