Reuniunea Corală Camerata Academica Porolissensis susţine astăzi de la ora 18.00, la Catedrala Sfânta Vinere din Zalău un concert pentru a marca împlinirea a 40 de ani de activitate neîntreruptă.
Evenimentul este organizat sub egida Consiliului Judeţean Sălaj, a Primăriei Municipiului Zalău, Parohiei Ortodoxe „Sfânta Vinere” Zalău, Centrului de Cultură şi Artă al Judeţului Sălaj, Direcţiei Judeţenă pentru Cultură şi Patrimoniu Naţional Sălaj, Liceului de Artă „Ioan Sima” Zalău şi a Reuniunii Corale „Camerata Academica Porolissensis”.
Fondurile necesare susţinerii acestei manifestări sunt asigurate de Consiliul Judeţean Sălaj, Centrul de Cultură şi Artă al Judeţului Sălaj şi Primăria Municipiului Zalău, prin programul de finanţare nerambursabilă a proiectelor culturale din anul 2011.
Alături de renumitul cor din Zalău, condus de prof.dr. Ioan Chezan, vor mai evolua Rodica Pop Seling, Dinu Iancu Sălăjanu, prof. Ciprian Ghiurco (la pian), precum şi Cvartetul Artis (la vioară interpreţii Ionuţ Dârjan, Titus Câmpean, la violă-Ionuţ Torje, iar la violoncel-Dorel Ciobanu). Cu acest prilej va avea loc şi lansarea volumului lui Aris-Cristian Petreuş: Reuniunea Corală Camerata Academica Porolissensis.