Reșiţean arestat în Sălaj pentru trafic de canabis şi haşiş

Un reşiţean în vârstă de 35 de ani a fost arestat în ajun de Crăciun de către magistraţii Tribunalului Sălaj, pentru trafic de droguri de risc.
Potrivit informaţiilor furnizate de către Dan Buduşan, procuror în cadrul DIICOT Sălaj, bărbatul a intrat în vizorul anchetatorilor în urmă cu câteva luni, fiind suspecatat că introducea în ţară cannabis şi haşiş, pe care le comercializa diferitor consumatori, printre care şi mai mulţi sălăjeni. „În august 2016, organele de poliţie judiciară de la Serviciul de Combatere a Criminalităţii Organizate Sălaj s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de risc, respectiv că persoane necunoscute introduceau în ţară, din Spania, canabis şi haşiş, pe care le ascundeau în autoturisme şi le vindeau, mai apoi, în diferite judeţe din vestul ţării, printre care şi Sălaj”, a precizat procurorul de caz Dan Buduşan.
Acesta a mai spus că în luna noiembrie, inculpatul V.I., în varstă de 35 de ani, din Reşiţa, a trimis din Spania, ţară în care lucra, în România, prin intermediul unei firme de coletărie, 300 de grame de muguri de canabis, amblate în trei pungi şi ascunse într-o geantă de voiaj. Cantitatea respectivă a valorificat-o, ulterior, pentru suma de 7.500 de lei.
Vineri, 23 decembrie, acelaşi bărbat a intrat în ţară prin punctul de frontieră Cenad, judeţul Timiş, având ascuns în portbagaj, în interiorul roţii de rezervă, 600 de grame de haşiş, ne-a mai declarat Buduşan, adăugând că pe piaţa neagră, gramul de haşiş se comercializează cu preţuri cuprinse între 80 şi 100 de lei. Drogurile erau ambalate în şase pachete de formă dreptunghiulară de culoare maronie.
În aceeaşi zi, inculpatul s-a deplasat în localitatea Teiuş, din judeţul Alba, fiind prins în flagrant de către anchetatori, în incinta staţiei Lukoil, în timp ce încercă să valorifice cele 600 de grame de haşiş unui investigator sub acoperire, pentru suma de 18.000 de lei.
„Organele de poliţie au confiscate întreaga cantitate de droguri, o parte aflându-se în autoturismul inculpatului, sub roata de rezervă”, a menţionat procurorul DIICOT Sălaj. Bărbatul a fost condus la sediul instituţiei sălăjene, iar după audieri a fost reţinut pentru 24 de ore pentru trafic de droguri, infracţiune pedepsită cu închisoare de la doi, la şapte ani.
În cursul zilei de sâmbătă, 24 decembrie, reşiţeanul Ionică Viţă a fost adus în faţa instanţei cu propunere de arestare preventivă, magistraţii Tribunalului Sălaj trimiţându-l după gratii.

Leave a Comment