Preparate culinare obtinute dupa retete specifice Salajului au fost expuse si vandute in acest weekend la Academia de Stiinte Agricole si Silvice din Bucuresti, in cadrul Atelierului de creatie gastronomica si la Targul de produse ecologice, traditionale si naturale. In Parcul Academiei de Stiinte Agricole si Silvice au fost prezentate mancaruri traditionale de iarna si secretele prepararii acestora, din toate zonele tarii: Maramures, Salaj, Brasov, Sibiu, Galati, Botosani. Firma Siciliana din Simleu Silvaniei a expus carne de porc, ceafa legata si afumata, pecie lunga afumata, slanina afumata si salam Cordis, produse realizate dupa retete transmise din generatie in generatie, in compozitia carora sunt utilizate doar condimente, usturoi, cimbru sau maghiran.