Prinși în trafic fără permis

Cinci şoferi au fost depistaţi în trafic, în primele patru luni ale acestui an, de către poliţiştii rutieri, conducând autovehicule fără a deţine permis de conducere. Alţi şase au fost surprinşi în trafic în timp ce conduceau autovehiculele cu permisul de conducere suspendat. Pe această cale, reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Sălaj, conform Codului Penal, conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere se pedepseşte cu închisoarea de la unu la cinci ani. De asemenea, conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere de către o persoană al cărei permis de conducere este necorespunzător categoriei sau subcategoriei din care face parte vehiculul respectiv ori al cărei permis i-a fost retras sau anulat, ori căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată sau care nu are dreptul de conduce autovehicule în România se pedepseşte cu închisoarea de la șase luni la trei ani sau cu amendă.

One Thought to “Prinși în trafic fără permis”

  1. Anonim

    pai daca acuma circula fara permis cand e lin de politie peste tot, va puteti imagina ce veselie este in traffic, cand politia sta la birou sau ascunsa?
    politia romana este in stare vegetative, acuma s-a mai desmeticit un pic, in rest „freaca menta la caini, si asteapta pesnia speciala si anticipata !!!
    este rusinos sa stai si sa nu faci NIMI, sa te plangi ca iti este greu si sa te pensionezi la 40-50 de ani, cu o pensie de 2-3-4 ori mai mare decat ai contribuit, si dupa aceea sa-ti cauzi inca o sursa de venit, preferabil la stat !! caci s-au obisnuit sa STEA toata ziua si sa nu faca nmic !

Leave a Comment