Primarul din Cehu Silvaniei, la un pas de moarte

Andrei Varga, primarul oraşului Cehu Silvaniei, şi-a văzut duminică, 19 mai, moartea cu ochii, după ce s-ar fi electrocutat în propria locuinţă. Incidentul a avut loc în baia locuinţei, în jurul orei 18, iar cea care l-a descoperit a fost soţia lui. Aceasta a apelat imediat numărul unic de urgenţă 112, solicitând o ambulanţă. Echipajul ajuns la faţa locului, potrivit lui Liviu Varga, asistent al Serviciului Judeţean de Ambulanţă Sălaj, a constatat că persoana se afla într-o stare de conştienţă alterată. „S-a putut comunica cât de cât cu pacientul”, a menţionat Varga.

Edilul se află, în prezent, internat la Spitalul Judeţean de Urgenţă Zalău, sub supraveghere medicală. Potrivit Codruţei Puşcaş, purtătorul de cuvânt al Spitalului Judeţean de Urgenţă Zalău, duminică, în jurul orei 19,30, a fost adus de ambulanţă, un bărbat în vârstă de 47 de ani, din Cehu Silvaniei, care a fost diagnosticat cu encefalopatie postelectrocutare accidentală. Pacientul este internat la secţia Neurologie a Spitalului, fiind sub supraveghere medicală.
Potrivit unor surse medicale, nu se cunoaşte cu exactitate cauza incidentului, cea probabilă fiind electrocutare. Primarul din Cehu Silvaniei ar fi fost găsit în cada din baia locuinţei, însă nu exista apă în cadă. Posibila electrocutare ar fi putut avea loc de la nişte fire neizolate ale boilerului electric.
Protocoalele medicale prevăd ca persoana electrocutată să rămână sub supraveghere medicală cel puţin 48 de ore de la momentul producerii incidentului, întrucât pot apărea diverse tulburări, unele chiar foarte grave. Potrivit unor surse medicale din cadrul Spitalului, edilul din Cehu Silvaniei, este conştient, în prezent, însă are momente în care devine confuz.
Vom reveni.

 

Leave a Comment