Preotul cuţitar a fost trimis în judecată

Preotul sălăjean Nicolae Sîrca, fost paroh la Biserica din Aleuş, a fost trimis în judecată sub acuzaţia de tentativă de omor, dosarul aflându-se pe masa magistraţilor Tribunalului Sălaj.
Fapta s-a petrecut în 9 august, când Sîrca l-a înjunghiat cu un cuţit, în pe un bărbat de 72 de ani, din Şimleu Silvaniei, provocându-i mai multe plăgi în zona gâtului şi a mâinii stângi.
Anchetatorii susţin că iniţial, Sîrca ar fi urmărit o necunoscută pe stradă, însă femeia a reuşit să se facă nevăzută. La scurt timp după, fără vreun motiv aparent, preotul s-a năpustit asupra unui bătrân, pe care l-a înjunghiat în zona gâtului şi apoi a încercat să îl taie în zona feţei, însă victima a reuşit să se apere, alegându-se, în schimb, cu câteva plăgi în zona braţului stâng.
Agresorul a fost arestat preventiv şi a fost supus unei expertize medico-legale psihiatrice. Investigaţia a evidenţiat că la momentul comiterii faptei, inculpatul avea discernământ redus, care nu înlătură, însă, răspunderea penală. Ca urmare, dacă va fi găsit vinovat, Nicolar Sîrca riscă să stea ani grei în spatele gratiilor.

Leave a Comment