Pompierii zalauani din cadrul Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta (ISU) Porolissum al judetului Salaj au intervenit in data de 6 februarie 2009, la ora 9:21, pentru a stinge incendiul izbucnit la anexele gospodariei lui V. Ioan, din localitatea Stana. Dupa cum ne-a comunicat Lucian Jacodi, purtator de cuvant in cadrul ISU Salaj, interventia pompierilor a fost ingreunata atat de inaccesibilitatea drumului, echipajele fiind nevoite sa se deplaseze pe jos aproximativ 1,5 km, cat si de lipsa unei retele de apa. Cauza probabila de incendiu a fost un scurtcircuit rezultat in urma unor improvizatii la reteaua electrica. A ars astfel acoperisul anexelor gospodaresti pe o suprafata de circa 100 mp.