Poliţistul acuzat că a agresat o minoră a scăpat cu un simplu avertisment

Magistraţii Curţii de Apel Cluj s-au pronunţat în dosarul agentului de ordine publică Cristian Daniel Dura-Chiş, de la Inspectoratul de Poliţie Judeţean Sălaj, trimis în judecată sub acuzaţia de purtare abuzivă. Instanţa a respins apelurile formulate de către procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Zalău şi de către omul legii, şi au menţinut soluţia primei instanţe.
Astfel, poliţistul sălăjean acuzat că ar fi agresat o minoră în timpul unei intervenţii, a scăpat nepedepsit pentru purtare abuzivă şi a primit un avertisment. Decizia Curţii de Apel Cluj este definitivă.

„Persoana faţă de care s-a dispus renunţarea la aplicarea pedepsei nu este supusă niciunei decăderi, interdicţii sau incapacităţi ce ar putea decurge din infracţiunea săvârşită”, ne-au transmis reprezentanţii IPJ Sălaj. Sursa citată a mai precizat că aşteaptă o comunicare scrisă din partea instanţei, după care poliţistul va fi repus în drepturi. Dura-Chiş a fost pus la dispoziţie în 23 decembrie 2016, după punerea în mişcare a acţiunii penale împotriva agentului.

Acesta a fost acuzat de mama unei minore de 16 ani că în vara anului trecut, aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu, a lovit-o pe copilă. Agentul fusese solicitat să intervină într-un conflict izbucnit între părinţii minorei, iar când adolescenta a sărit în ajutorul mamei, Dura-Chiş ar fi lovit-o peste faţă. Tatăl minorei a oferit o altă variantă, susţinând că poliţistul nu a făcut altceva decât să o imobilizeze pentru că devenise agitată şi încerca să distrugă bunuri din local. “În fapt s-a reţinut că, în calitate de agent de siguranţă publică în cadrul Poliţiei Municipiului Zalău, în timpul exercitării atribuţiilor de serviciu a lovit-o pe partea vătămată C.P., cauzându-i leziuni traumatice (traumatism cranio-facial), care nu au necesitat zile de îngrijiri medicale”, arătau, la acea vreme, procurorii.

Leave a Comment