Politistii salajeni au imbracat, si anul acesta, haina lui Mos Craciun pentru copiii institutionalizati din Complexul de Servicii Comunitare Jibou. Si anume, un grup de politisti din cadrul Inspectoratului de Politie Judetean Salaj s-a deplasat vineri, la Jibou, unde a impartit 82 de cadouri cu dulciuri copiilor care i-au asteptat cu bucurie si nerabdare. Pachetele au fost achizitionate din contributia politistilor salajeni, acestia din urma fiind rasplatiti de copii prin colinde si urari de sarbatori.
Bucuria Craciunului a fost adusa si la sediul Inspectoratului de Politie Judetean Salaj de grupuri de colindatori de la Scoala Generala Gheorghe Lazar Zalau, Ansamblul Columna, Liceul de Muzica Zalau, Seminarul Teologic Zalau si Colegiul National Silvania Zalau. Acestia i-au incantat pe politisti cu frumoase colinde traditionale, urari de sanatate si belsug pentru anul care vine. Colindatorii au fost primiti de politisti cu sucuri si dulciuri.