Poliţiştii au împărţit amenzi şoferilor şi pasagerilor care nu purtau centura de siguranţă

Polițiștii rutieri sălăjeni au verificat, în perioada 12-18 martie, modul în care conducătorii auto şi pasagerii folosesc centura de siguranță și dispozitivele de fixare în scaune pentru copii. În urma abaterilor constatate pe parcursul celor şapte zile, polițiștii au aplicat 695 de sancțiuni contravenționale, 199 dintre ele pentru neutilizarea centurii de siguranţă şi 63 pentru folosirea telefonului mobil în timpul mersului, fără dispozitiv tip „mâini libere”.

Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Sălaj atrag atenţua participanților la trafic, cu privire la riscurile la care se expun prin nefolosirea dispozitivelor de siguranţă. Potrivit sursei citate, copiii cu o înălţime de până la 135 de cm pot fi transportaţi în autovehicule doar dacă sunt fixaţi sau prinşi cu ajutorul unui dispozitiv de fixare în scaun pentru copii.
Cei cu o înălţime de peste 135 de cm pot fi transportaţi în autovehicule doar dacă poartă centuri de siguranţă pentru adulţi, reglate astfel încât să nu treacă peste zona gâtului sau feţei, sau dacă sunt fixaţi sau prinşi cu ajutorul unui dispozitiv de fixare în scaun pentru copii. Există şi excepţii. Astfel, dispozitivul de fixare în scaun pentru copii nu este obligatoriu dacă copilul se află într-un autovehicul destinat transportului public de persoane, precum şi în taxi, dacă ocupă orice alt loc decât cel de pe scaunul din faţă.

Totodată, se exceptează de la obligaţia de a fi fixat sau prins cu ajutorul unui dispozitiv de fixare în scaun pentru copii ori de a purta centura de siguranţă pe timpul transportului, copilul pentru care este eliberat un certificat medical de scutire pe motiv medical grav, în care să fie menţionată afecţiunea care contraindică purtarea acestor sisteme de siguranţă. Conducătorul de autovehicul are obligaţia să aibă asupra sa certificatul medical, în conţinutul căruia trebuie să fie menţionată durata de valabilitate a acestuia.
În aceste cazuri, transportul copilului se realizează pe locurile din spate ale autovehiculului, iar în cazul copilului în vârstă de până la 3 ani, transportul se realizează sub supravegherea unei persoane, alta decât conducătorul de autovehicul.

Dispozitivul de fixare în scaun pentru copii trebuie să fie omologat şi adecvat pentru caracteristicile fizice ale copiilor şi se instalează pe locurile din spate ale autovehiculului, în conformitate cu instrucţiunile de montare furnizate de către producătorul acestuia, care indică în ce mod şi în care tipuri de autovehicule poate fi folosit sistemul în condiţii de siguranţă.
Prin excepţie, dispozitivele de fixare în scaun pentru copii pot fi montate inclusiv pe locul din faţă, prin orientarea cu faţa spre direcţia opusă direcţiei normale de deplasare a autovehiculului, numai după dezactivarea airbag-ului frontal corespunzător locului.

2 Thoughts to “Poliţiştii au împărţit amenzi şoferilor şi pasagerilor care nu purtau centura de siguranţă”

  1. Anonim

    Șoferii românești sînt atăt de „mîndri că sînt români”, că mai degrabă mor pe capete în accidente decît să pună centura. Dacă pasagerul din dreapta îți face (neconvins) hatîrul să-și pună centura, am avut probleme cu persoane aflate pe bancheta din spate cînd le-am spus că nu pornesc mașina dacă nu-și pun centura, ei replicînd că „în spate nu trebuie”.

  2. Anonim

    am fost in Anglia, si dupa ce m-au amendat, mi-a venit sa port centura si in casa !!
    problema e ca la noi aceste actiuni sunt rare in loc sa fie NON STOP ! si amenzile sunt inca mici ! iar pentru copii amenzile sa fie dublu !!
    ia sa0i dai la unul cate 100 de euro amenda, pentru fiecare din masina care nu are amenda si sa vezi cum isi pun toti centurile !
    la fel si cu telefonu !! da-ti amenzi care sa creasca exponential daca este cu recidiva !!

Leave a Comment