Perspectivele presei sălăjene, dezbătute la Universitatea de Vest „Vasile Goldiş”

Biblioteca Filialei Zalău a Universităţii de Vest „Vasile Goldiş” a găzduit miercuri, 9 octombrie, începând cu ora 15, conferinţa cu tema „Mass-media din Sălaj:Istorie, actualitate şi perspective”. Acţiunea, desfăşurată în cadrul proiectului „UVVG Arad-Filiala Zalău, spaţiu de cunoaştere şi valorificare a tradiţiilor şi obiceiurilor locale prin respectarea şi transmiterea lor de la o generaţie la la alta”, a fost deschisă de o scurtă incursiune în istoria presei sălăjene, realizată de Mihaela Sabou, consilier superior în cadrul Serviciului Judeţean al Arhivelor Naţionale. De asemenea, o altă intervenţie în cadrul evenimentului a aparţinut şefului Serviciului Judeţean al Arhivelor Naţionale Sălaj, Dănuţ Pop, care a făcut o prezentare a presei sălăjene din perioda interbelică, menţionând faptul că a existat o adevărată tradiţie a jurnalismului în judeţ. În schimb, nu aceeaşi părere a împărtişit-o şi preşedintele Asociaţiei Jurnaliştilor din Sălaj, Daniel Săuca. În opinia acestuia, nu se poate vorbi despre o bogată activitate a jurnalismului, având în vedere faptul că Sălajul a fost pentru o perioadă îndelungată judeţul unei singure publicaţii. „Lucrurile, din perspectiva bogăţiei locale, stau mai bine ca în urmă cu 50-60 de ani, însă nu strălucim, iar tendinţa de închidere a publicaţiilor se manifestă şi în judeţul nostru. Nu văd un viitor roz al acestei activităţi”, a punctat Daniel Săuca, adăugând faptul că în ultima perioadă presa on-line a câştigat tot mai mult teren, însă, în schimb, calitatea jurnalismului a scăzut.

„Presa scrisă este în moarte clinică, perspectiva este cea on-line, însă nu pentru un jurnalism de calitate. Britanicii preconizează o revigorare a presei scrise, însă cu ajutorul statului. Deşi presa este considerată una dintre esenţele democraţiei, în România, statului nu îi pasă”, a precizat directorul publicaţiei „Magazin Sălăjean”, Daniel Mureşan.

Ultima prezentare a aparţinut lui Ioan Lesuţan, profesor în cadrul Universităţii de Vest „Vasile Goldiş” din Arad, Facultatea de Ştiinţe Umaniste Politice şi Administrative, care a făcut o paralelă între jurnalismul tradiţional şi noul jurnalism sau jurnalistul versus blogger.
Concluziile conferinţei au fost punctate de  elevii  Colegiului Naţional „Silvania”, membri ai Cenaclului AdAstra, care au prezentat câteva eseuri legate de tema evenimentului. În opinia tinerilor, presa ar trebui să relateze într-o manieră obiectivă şi nu să profite de puterea pe care şi-a dobândit-o în timp pentru a manipula populaţia sau pentru a obţine doar câştiguri financiare.

Leave a Comment