Bărbat găsit mort într-o râpă adâncă de 30 de metri

Descoperire macabră! Un bărbat a fost găsit decedat azi dimineaţă, într-o râpă adâncă de aproximativ 30 de metri din apropierea localităţii Brâglez, comuna Surduc, decesul survenind, cel mai probabil, în urma căderii de la înălţime. Un sătean a trecut prin zonă, a văzut cadavrul căzut într-o baltă din adâncurile râpei şi a sunat imediat la numărul unic de urgenţă 112.
Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Porolissum” al judeţului Sălaj, Lucian Jacodi, a declarat că Secţia de pompieri Jibou a fost solicitată să intervină, miercuri dimineaţă, în localitatea Brâglez pentru a scoate trupul neînsufleţit al unui bărbat dintr-o râpă. „Cadavrul a fost zărit, într-o baltă, de către o persoană care se afla în zonă. Pompierii jibouani au scos trupul bărbatului şi l-au predat serviciului criminalistic pentru a stabili împrejurarea decesului”, ne-a declarat purtătorul de cuvânt.
Potrivit sursei citate, există posibilitatea, confirmată şi de către poliţişti, ca bărbatul să fi căzut în gol, de pe un versant, de la o înălţime de circa 30 metri.
La faţa locului s-au deplasat poliţiştii criminalişti pentru demararea investigaţiilor. Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Sălaj, Tincuţa Dumuţa, ne-a declarat că, din primele cercetări, bărbatul nu prezenta urme evidente de violenţă. „Miercuri dimineaţă, la ora 5.50, un bărbat a sesizat poliţia, prin numărul unic de urgenţă 112, despre faptul că a găsit pe fundul unei râpe cadavrul unui bărbat. Poliţiştii ajunşi la faţa locului l-au identificat ca fiind Ioan N., în vârstă de 58 de ani, din localitatea Tihău”, a declarat purtătorul de cuvânt.
Din relatările de la faţa locului, bărbatul lucra la viile situate în zonă şi dormea noaptea într-o locuinţă improvizată situată în zonă. „În această dimineaţă, venind şi ei să lucreze la vie, consătenii nu l-au găsit în căsuţă şi nici la lucru, aşa că au pornit în căutarea lui. A fost găsit într-o răpă, decedat”, a declarat Tincuţa Dumuţa.
Potrivit acesteia, bărbatul a fost văzut în viaţa ultima dată de către lucrători în cursul serii de marţi.
Trupul neînsufleţit al bărbatului a fost transportat la morga Spitalului Judeţean de Urgenţă Zalău în vederea efectuării necropsiei. „Bărbatul prezenta multiple leziuni la nivelul corpului survenite, cel mai probabil, în urma căderii de la circa 30 de metri înălţime. Autopsia va stabili, însă, cauzele morţii bărbatului”, a precizat purtătorul de cuvânt.
Oamenii legii continuă cercetările în acest caz pentru a stabili cu exactitate cauzele şi împrejurările în care s-a produs decesul.

Leave a Comment