Percheziții în Sălaj și în alte 15 județe, într-un dosar de evaziune fiscală

Poliţiştii din Mureş, sub coordonarea Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, cu sprijinul Direcției Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române, efectuează 140 de percheziții, în 16 județe, la sediile unor firme, a unei instituţii și la domiciliile unor persoane bănuite de evaziune fiscală.

Perchezițiile sunt desfășurate sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Mureş, în județele Mureş, Bistriţa-Năsăud, Botoşani, Braşov, Brăila, Buzău, Cluj, Covasna, Dâmboviţa, Galaţi, Maramureş, Prahova, Satu Mare, Vâlcea, Sibiu şi Sălaj, într-un dosar de evaziune fiscală.

Din cercetări a rezultat faptul că, în perioada 2017 –2019, reprezentanţii unor societăţi comerciale din Mureş şi Braşov, având ca obiect de activitate construcţii, ar fi valorificat deşeuri feroase şi neferoase provenite din demolarea unor imobile şi ar fi construit hale metalice fără documente legale. De asemenea, ar fi efectuat operaţiuni comerciale cu animale vii fără a fi înregistrate în contabilitate şi fără respectarea documentelor privind trasabilitatea acestora.

Au fost puse în executare 10 mandate de aducere faţă de persoanele bănuite de săvârşirea infracţiunilor. La percheziţii participă și poliţişti din cadrul inspectoratelor de poliţie ale județelor unde au loc perchezițiile.

Alte articole

One Thought to “Percheziții în Sălaj și în alte 15 județe, într-un dosar de evaziune fiscală”

  1. Anonim

    Va rugam nume si prenume, denumiri de societati !

Leave a Comment