Pentru pietonii salajeni pericolul vine de sus

Pentru pietonii salajeni pericolul vine de susUn real pericol planeaza asupra capetelor cetatenilor din orasele salajene: bucati de tencuiala desprinse de pe fatadele blocurilor. Numai in cursul acestui an, pompierii militari au fost solicitati la 12 interventii pentru inlaturarea bucatilor de tencuiala desprinse de pe imobilele din orase, in majoritatea cazurilor intervenind echipajele in municipiul Zalau. O astfel de solicitare a avut loc ieri dimineata, cand un locatar al blocului Dalia din municipiu a sesizat faptul ca mai multe bucati de tencuiala stateau sa cada peste trecatori. Potrivit purtatorului de cuvant al Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta Porolissum al judetului Salaj, Lucian Jacodi, la fata locului s-au deplasat imediat pompierii militari. S-a intervenit cu ajutorul scarii culisabile, fiind inlaturate elementele de constructie desprinse de la balconul etajului doi al imobilului. Acestea puneau in pericol viata trecatorilor si siguranta automobilelor parcate in apropiere, a declarat purtatorul de cuvant. Ultima interventie de acest gen a avut loc in municipiu la finele lunii octombrie, cand pompierii au fost solicitati la un imobil din zona Scolii Gimnaziale Iuliu Maniu. Pompierii au desprins bucati de tencuiala de pe etajul patru al blocului de locuinte.

Leave a Comment